Acest aşezământ monahal a luat fiinţă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, între anii 1870-1887, prin efortul celor doi ctitori: Arhimandritul Antonin Kapustin şi Egumenul Partenie.

Ctitorii Antonin şi Paternie

Părintele Antonin a fost cel care a cumpărat teren pe vârful Muntelui Măslinilor și, în 1870, a construit biserica Înălţării Domnului, împreună cu un turn-clopotniţă. Simultan, au fost construite alte dependinţe, au fost plantate grădini etc.

Cel care a întemeiat o obşte monahală în acest loc a fost Părintele Partenie. Având această dorinţă în inimă, acesta a început să slujească aici de două ori pe săptămână. În scurt timp, Dumnezeu i-a rânduit oameni care s-au arătat dornici să urmeze viaţa monahală în acest aşezământ.

Astfel, începând cu anul 1906 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a recunoscut în mod oficial mănăstirea. Un an mai târziu, aşezământul număra 100 de vieţuitoare. Noi clădiri au fost construite. Maicile au deschis tot atunci două ateliere, unul de pictat icoane şi celălalt de broderie, care se păstrează până astăzi.

În mod tragic, în 1909, Părintele Partenie a fost ucis pe când se afla în chilia sa. Nu au fost descoperite nici criminalul şi nici motivul crimei.

Vremuri de încercare

În timpul Primului Război Mondial comunitatea monahală avea să treacă prin grele încercări. Soldaţii turci au fost cazaţi în cadrul aşezământului, preoţii misionari și zece maici fiind trimişi în Egipt. Pentru maicile rămase aici programul liturgic a încetat. Datorită intervenției Patriarhului Damian, exilul maicilor a durat numai 17 zile. La întoarcere, maicile au găsit însă dezordine totală: crucile fuseseră îndepărtate, icoanele fuseseră necinstite, iar iconostasul era distrus.

Pe 20 noiembrie 1918, englezii au intrat în Ierusalim şi câţiva dintre soldaţi au stat de pază în aşezământ. La începutul anului 1919 s-au întors din Egipt şi celelalte membre ale comunităţii. În luna iunie a aceluiaşi an, biserica a fost redeschisă. Viaţa din mănăstire a revenit, încetul cu încetul, la normalitate.

Trecerea sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR)

După revoluția bolșevică, începând cu 1918, legătura mănăstirii cu Rusia a fost întreruptă. Începând cu acest an, mănăstirea a intrat în jurisdicția Bisericii Ruse din afara granițelor (rușii albi).

În 1924, Mitropolitul Antonie a mijlocit înaintea Patriarhului de Ierusalim, iar comunitatea rusească de pe Muntele Măslinilor a fost recunoscută oficial ca aşezământ monahal.

Mănăstirea, astăzi

În prezent, în acest aşezământ monahal vieţuiesc aproximativ 50 de maici originare din Rusia, Arabia, România, Estonia, Australia şi Germania. Stareţă este maica Moisia. Programul zilnic al slujbelor se desfăşoară în biserica principală. În fiecare an, de Praznicul Înălţării Domnului aici se adună pelerini din lumea întreagă.

Terenul mănăstirii măsoară aproximativ 54000 de metri pătraţi şi este înconjurat de un zid ce măsoară de 1,5 km lungime. Mănăstirea cuprinde o biserică centrală cu hramul Înălţarea Domnului, un paraclis cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul şi o trapeză cu un paraclis închinat Dreptului Filaret cel Milostiv. Ansamblul monahal cuprinde şi un corp de chilii unde se află şi atelierele de iconografie şi de broderie. Mănăstirea deţine şi o mare livadă de măslini, ce asigură obştii necesarul de măsline şi ulei.

(Foto) Mănăstirea Rusească de pe Muntele Înălțării Domnului – Eleon