Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):

‒ Cum este cu putință, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înțelepte și mă admiră colegii mei?

‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas.

A fost întrebat de un altul:

‒ De ce atunci când mă rog ca să mă slobozesc de vreo patimă sau pentru vreun cunoscut al meu, câteodată mă aude Dumnezeu, iar alteori nu, deși mă ostenesc în rugăciune?

‒ Dumnezeu ia în considerare mai mult smerenia pe care o avem, și mai puțin osteneala pe care o depunem. Dacă avem mândrie, care aduce și căderile, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele, iar nu de mândrie, și El ne ascultă și ne slobozește de ele, ce folos dobândim? Pentru aceasta Bunul Dumnezeu nu ne ascultă, căci multele căderi ne ajută să ne smerim. De aceea, atunci când Dumnezeu nu ne izbăvește de patimi, trebuie să înțelegem că avem mândrie și va trebui să-L rugăm să ne tămăduiască mai întâi de aceasta, și atunci toate celelalte vor pleca singure.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 159-160)