Trăim într-o lume în care ştiinţele şi artele au obiective comune de asigurare a educaţiei şi bunăstării la standarde înalte, necunoscute până acum în istoria civilizaţiei. Banul, ca instrument economic,ar trebui să îndeplinească doar misiunea clasică, cunoaşteam asta de la laureaţii premiilor exotice, care ne uimesc prin schemele de iluzionism din discurs.

Din păcate, tendinţele în educaţie şi bunăstare sunt evidenţiate la nivel de show sau showroom de către fariseul din întâlnirea cu vameşul şi bogatul cu ţarina roditoare.

Realitatea este provocatoare. Către bunul gust?

Asceza publică a fariseului care donează sânge albastru în schimbul unor contraprestaţii pe măsura jertfei, promovează în teorie corectitudine impusă fără morală.

Bogatul căruia i-a rodit ţarina tânjeşte după spectacolul în cadrul căruia prezintă noua tendinţă de mers legănat, pe valul favorabil şi conjunctural, prin înrudirea locomotorie a iahtului de azi cu gâştele din secolul uitat.

Showroom-urile nu au neapărat utilitate economică, le întâlnim la nivel de construcţie teoretică, epatantă, în laude cu ,,sclipici” şi genealogii cantitative ale patrimoniului care înveşniceşte prin mumificarea simţurilor.

Semenul colateral face eforturi mari să primească cadou mult dorit şi personalizata acadea, plătită înmiit în cadrul reprezentaţiilor scenice.

Supraomul cu heliu de azi s-a ridicat de la pământ, neconştientizând în zborul deşert că a fost înzestrat cu două mâini şi două picioare.

Trăim într-o lume a paietelor atitudinaleşi a tatuajelor pe retină.

Iertată să-mi fie ironia!

Nu avem o educaţie a bunăstării şi nici o bunăstare educată, pentru că nu mai avem conştiinţă.

Autodesfiinţarea şi renunţarea până la temelii la omul care am fost, crează premisele prostului gust la nivel de supraproducţie.

Uitarea istoriei personale determină uitarea omeniei şi crearea unui supraom cu gusturi lăuntrice create din infestaţiile frustrărilor din bătălii nepurtate sau pierdute.

Prostul gust prosperă, paradoxal cu bani grei, fiind determinat, cred, de lipsa de conştiinţă şi virtute. Conştiinţa, acel divin mutilat din noi, poate să ne lumineze către bunul gust.

Prostul gust vine din patimile lăuntrice care, favorabil şi conjunctural, au şansa frivolă să fie satisfăcute.

Invidia şi lipsa de iubire crează la nivel de imaginaţie, mai întâi, iar apoi practic, favorabil şi conjunctural, porţi înalte în spatele cărora ne înspăimântă câini neiertători.

Spaimele instabilităţii sau lipsurilor de demult consolidează fortăreţe patrimoniale, în care micile şi nevinovatele gâze mai sunt primite doar ca animale de companie.

Lăcomia, determinată de trecute erupţii în neant, cere, la nivel subconştient, pioşenia libaţiunilor ostentative pentru cel care a fost odată un om simplu.

Importul de iniţiative şi soluţii piratate de la consultanţi, favorabili şi conjuncturali, stăpâni sau sclavi de ocazie, crează o paletă de ţipete cromatice, determinate de handicapul unei identităţi şchioape şi oarbe.

Şi, totuşi, la nivel de curs şi discurs, se simte nevoia bunului gust.

Dar, mai bine să simţim în sângele nostru albastru rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi vom tremura îndrăgostiţi de bunul gust uitat în galerii de mină părăsită:

,,Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău.

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin”.

Prostul gust se naşte din „duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert”.

Bunul gust se naşte din „duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei”.

Bunul gust este determinat de dragostea de viaţă, de viaţa omului şi a pământului.

Bunul gust vine ca o splendoare în simplitate.

Bunul gust se aude într-un cântec de dragoste, se vede în culori simple, se desfată în cuvinte sculptate în petalele florilor.

Bunul gust are mânecile suflecate şi miroase a roşie proaspătă, stoarsă pe pâine.

Bunul gust se soarbe olfactiv din izbucul buchetului miresei.

Cred că într-o lume în care critica ironică ar fi înlocuită cu veselia, scrâşnetul dinţilor cu licărul curat al ochilor, invidia cu iubirea, competiţia cu prietenia, cunoştinţele cu conştiinţa, bunul gust ar defini clar un nivel de viaţă conştient, decent, măsurabil, neprovocator, necompetitiv, orizontal şi rectiliniu. Nu am subliniat rolul politicilor educaţionale şi economice, dar nu le-m neglijat. Cred, însă, că înomenirea prin bunul gust se poate realiza şi fără politici.

Doamne, dă- ne bunul gust cel dintâi, în vremurile astea de pe urmă!