În urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post al Învierii Domnului, duminica de astăzi, a 5-a, numită „a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca”, constituie pentru noi, credincioșii, un adevărat popas înviorător și dătător de putere, spre a ajunge – iertați și curățiți de păcate –, slăvitul Praznic al Paștilor, care este considerat piscul final al acestui urcuș.

Din acest motiv, această înălțime finală poate fi atinsă doar dacă vom ști cu ce fel de armură trebuie să ne îmbrăcăm noi credincioșii, pentru a putea păși mai siguri, dar nu singuri, pe acest urcuș, ca să ajungem și să ne bucurăm cu adevărat de „Praznicul Praznicelor și Sărbătoarea Sărbătorilor”.

Tocmai de aceea, duminica de astăzi este dedicată Sfintei Maria Egipteanca, o aleasă cuvioasă ce a trăit în veacul al VI-lea, în anii Împăratului Iustinian, în Alexandria, care, deși în tinerețile ei, timp de 17 ani și-a petrecut viața în desfrânare, totuși, printr-o minune dumnezeiască s-au convertit la viața cea adevărată, lăsându-se pătrunsă de dragostea pentru Dumnezeu, și, retrăgându-se într-o pustie, dincolo de râul Iordanului, a viețuit în aspră pustnicie, departe de ispitele și poftele lumești, timp de peste 40 de ani. Această armură și anume iubirea nemărginită față de Dumnezeu și față de oameni, ne-o arată și cea de a doua pericopă a Sfintei Evanghelii (cf. Luca 7, 36-50), în care ni se vorbește despre minunată faptă de dragoste a femeii păcătoase, care, în casa fariseului Simon Leprosul, a udat picioarele Mântuitorului cu lacrimile sale, le-a spălat cu mir de nard de mult preț și le-a șters cu părul capului ei.

Din exemplul acestei femei, ca și din pilda Preacuvioasei Maice Maria Egipteanca, rezultă în mod neîndoielnic că singura cheie care ne poate deschide tuturor credincioșilor Împărăția lui Dumnezeu, este iubirea creștină, considerată a fi cea mai mare dintre toate virtuțile. Mai cu seamă că Legea supremă a Noului Testament este legea iubirii: a lui Dumnezeu și a aproapelui.

Tot din iubire amestecată cu multă pocăință și adâncă părere de rău, Cuvioasa Maria și-a simțit starea de păcătoșenie și, după întâmplarea mjraculoasă petrecuta la închinarea la lemnul Sfintei Cruci a făgăduit, schimbându-și purtarea și viața. A intrat neagră, în haina păcatului, și a ieșit albă, în haina dorinței de a se schimba.

Ce ne învață Sfânta Evanghelie de astăzi? Că Hristos îi primește pe toți, chiar și pe cei mai mari păcătoși. Oricâte păcate ar face omul, Hristos îl iartă dacă se mărturisește. În fiecare zi și în fiecare ceas, Hristos ne strigă: „Pocăiți-vă!” (cf. Matei 3, 2). Adică ne cheamă să ne schimbăm și noi viețuirea preacum și-a schimbat-o Sfânta Maria Egipteanca și toți sfinții.

În aceste zile premergătoare Învierii Domnului, suntem chemați cu toții să ne căim de păcate. Ce frumos ne îndeamnă Mitropolitul de Florina, Augustin Kandiotis: „Așa cum alergăm atunci când ne îmbolnăvim, tot așa să alergăm la spitalul duhovnicesc al Pocăinței, adică la Sfânta Mărturisire”. Acesta este esența postului și a postirii: să ne căim, să ne înnoim și să ne sfințim pe noi înșine, cei zidiți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu!