Smerenia și mândria – două căi de a merge sau nu pe drumul ce duce la mântuire

Reflecții

Smerenia și mândria – două căi de a merge sau nu pe drumul ce duce la mântuire

    • umbră
      Smerenia și mândria – două căi de a merge sau nu pe drumul ce duce la mântuire / Foto: Oana Nechifor

      Smerenia și mândria – două căi de a merge sau nu pe drumul ce duce la mântuire / Foto: Oana Nechifor

Există un mijloc simplu de a ști dacă cineva are sau nu smerenie. Trebuie să întrebăm: „Aveți mândrie?”.

Cum să învăţăm smerenia? Aceasta este întrebarea cea mai importantă. Mândria este numită maică a tuturor relelor, iar smerenia – maică a tuturor virtuţilor. Ce s-a spus despre smerenie nu se spune cu privire la oricare altă virtute: „Fără smerenie nu poţi fi mântuit”, „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4, 6).

De cineva este smerit, Dumnezeu îi dă har. Mândria este cea mai mare necurăţie. E un păcat diabolic. În ea constă influenţa satanică asupra unei persoane.

Smerenia… Se pare că Sfinţii Părinţi nu au o definiţie precisă a smereniei. Veţi găsi numeroase referinţe ale lor asupra smereniei, însă nu am găsit nici măcar o definiţie. Sfântul Isaac Sirul spune: „Smerenia este veşmântul dumnezeirii”. După cum vedeţi, o imagine, un mister.

Există, însă, un mijloc simplu de a şti dacă cineva are sau nu smerenie. Trebuie să întrebăm: „Aveţi mândrie?”. Dacă o persoană spune că nu, atunci înseamnă că aceasta este departe de smerenie. Dacă spune sincer: „Da, sunt un om foarte mândru. Nu pot să fac faţă la nenorocire aceasta” –  înseamnă că începe să se ivească deja smerenia.

Cum apare mândria? Primul semn este jignirea. Dacă cineva este jignit sau jigneşte, aceasta înseamnă că este mândru. Aţi jignit pe cineva sau aţi fost jignit? Învăţaţi să nu fiţi bănuitor. Încercaţi să nu judecaţi oamenii. Nu numai pe cei dragi, ci pe toată lumea. „Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi” (Matei 7, 2). Aceste cuvinte ale lui Hristos sunt împlinite literal. Cu alte cuvinte, nu numai că veţi fi judecaţi la fel de dur precum o faceţi voi, însă veţi fi judecaţi pentru aceleaşi lucruri pe care le condamnaţi.

Dacă începeți să condamnaţi pe cineva, veţi cădea foarte probabil în acelaşi păcat. Toţi cei care au experienţa vieţii duhovniceşti ştiu aceasta. Pe de altă parte, Domnul a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”. Dacă nu condamnaţi pe nimeni, atunci Domnul făgăduieşte să nu vă judece. Este cea mai bună cale către mântuire. Cât despre nevoia de a judeca, aceasta este, pur şi simplu, un obicei prost. Fixaţi-vă un obiectiv: să nu denigraţi pe nimeni! Şi vă veţi mântui.