Mare lucru este încrederea în Dumnezeu
Să nu-ți pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu! Să-ți faci cruce, copilul meu cel bun, și să faci ceea ce ți se spune! Dacă spui: „Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri”, oare dintre atâția Sfinți, unul dintre ei nu te va ajuta?
Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc întotdeauna cu o frică și o șovăială și, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reușesc să fac lucrul așa cum trebuie.
Să-ți faci cruce, copilul meu cel bun, și să faci ceea ce ți se spune! Dacă spui: „Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri”, oare dintre atâția Sfinți, unul dintre ei nu te va ajuta?
Să nu-ți pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu! Nu te limita la logica ta omenească și strâmtă, ca să nu te chinuiești și să împiedici astfel ajutorul dumnezeiesc! Atunci când te vei încredința pe tine și lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudență vei acționa omenește, El te va ajuta mult, dar va ajuta și pe alții. Încrederea în Dumnezeu este mare lucru. Odată, trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctorițe. Vine prima, se chinuiește, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în aceasta, dar nimic. În clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriță. A văzut cum mă chinuiau și a venit să încerce și ea. Mai întâi și-a făcut cruce și imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 297-298)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro