- Ieri după-amiază am primit ordin să evacuăm satul Prokopi. Femeile și copii au început să se pregătească, iar noi bărbații am luat drujbele și am început să creăm, pe cât am putut și cu forțele de care dispuneam, zone care să împiedice extinderea incendiului.

În timp ce puneam benzină în drujbă, după ce, mai întâi, oprisem motorul, mi-a dat telefon Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Halkidei, care ne-a stat alături și s-a interesat de situația noastră încă din primele clipe și m-a  întrebat: „Dragul meu Nicolae, cum merg lucrurile?”, iar eu i-am răspuns: „Preasfințite, am primit ordin să evacuăm satul. Femeile și copii se pregătesc să plece, iar noi încercăm să creăm zone care să împiedice extinderea incendiului.” Și mi-a cerut să îi fac o favoare: „Dragul meu, știu că în aceste momente, pe Sfântul nostru e greu să îl scoatem cu tot cu raclă, dar, te rog, scoateți măcar o icoană (a Sfântului) și faceți o litanie, acolo în Prokopi.”

Toți am lăsat imediat drujbele, ne-am îndreptat spre biserică și am luat icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan. L-am înștiințat și pe părintele Dimitrie, preot paroh al parohiei Sfinții Constantin și Elena, a luat și el icoana făcătoare de minuni a Sfinților Constantin și Elena, am luat toate sfintele moaște care se găseau în biserică: moaștele Sfântului Haralambie, ale Sfântului Vasile, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfintei Fotini Samarineanca și moaștele multor altor sfinți, împreună cu icoanele lor.

La ora nouă fără un sfert seara am început litania, de jur împrejurul satului Prokopie. La ora 10 și un sfert eram gata. Acea noapte a fost o noapte martirică deoarece toți am rămas treji și așteptam, pentru că ni se spusese că focul se apropie de sat. Și cu toții așteptam, unii cu bețe în mână, alții cu drujbe, în întuneric. În jurul orei trei dimineața, polițiștii au început din nou să strige: „Evacuați zona! Evacuați zona!”. Și ultimii locuitori erau pe punctul să plece când, o minune!

După o oră, un nor a acoperit satul Prokopi. Era încă întuneric și noi credeam că este fumul de la flăcări. Însă, imediat a început să plouă. Auzeam picturile de apă. Și a început să plouă puternic, exact atât cât trebuia pentru a se acoperi toată depresiunea Prokopie. Ne era teamă pentru pădurea deasă de pini de pe Muntele Pefkias. Ne întrebam: „Ce se va întâmpla cu acest munte?” și cea mai mare cantitate de apă a căzut chiar pe acel munte. A fost o mare minune! Cam după 20 de minute, a trecut și ploaia torențială și a dispărut și norul.

Plângeam toți, am ieșit în stradă și dădeam slavă lui Dumnezeu și Sfântului, iar în clipa de față, m-am întors la biserică și tocmai ce am săvârșit slujba acatistului de mulțumire către Sfântul Ioan Rusul, acest Mare Sfânt care nu ne-a lăsat. Nu a abandonat niciodată satul acesta, nici în perioada dominației naziste nu s-a vărsat sânge aici, nici în perioada rebeliunilor. Și niciodată, dar niciodată nu a lăsat acest loc să cadă pradă flăcărilor.

Sfântul Ioan este un Mare Sfânt! Aceasta este minunea care s-a săvârșit! Vestiți-o pretutindeni! De mai bine de o lună a fost secetă. Căutați pe site-urile de vreme toate prognozele care au fost făcute și vedeți dacă a fost anunțat cel mai mic nor sau chiar probabilitatea de ploaie și veți vedea că nu există nicăieri (așa ceva). Și noi toți aici plângem cu lacrimi de înduioșare și de mulțumire pentru Cuviosul Ioan, acest Mare Sfânt al nostru. Asta am avut de spus. Suntem cutremurați.

- Părinte Nikolaos, Dumnezeu nu își părăsește niciodată credincioșii, creația Lui. Noi L-am părăsit mult în ultimii ani, nu-i așa?

- Ne stau alături sfinții mijlocitori. E îndeajuns să cerem cu credință. Cred că toți oamenii care au participat la această litanie extrem de emoționantă, în beznă totală – pentru că în Prokopi nu a fost nici apă nici curent ieri seară – și prin întuneric, cu lumânările aprinse, am săvârșit litania cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan, icoana Sfinților Constantin și Elena și cu toate Sfintele Moaște care se păstrează în acest locaș – simt cu adevărat că, credința tuturor acestor locuitori evlavioși ai satului Prokopie l-a emoționat pe Sfântul Ioan și el chiar a mijlocit către Domnul și a trimis acest nor salvator. Chiar în acest moment în care vorbim, soarele e pe cer și toate în jur sunt ude și chiar de ar veni focul, s-ar stinge de la sine.

- Părinte Nikolaos, aș vrea să transmiteți un mesaj miilor de compatrioți care au pierdut totul și care sunt greu încercați (de această situație). Ce ați avea să le transmiteți?

- Domnul Dumnezeu este Viu! Să nu își piardă nădejdea! Trecem prin niște clipe foarte grele. Știm că oamenii trăiau din măsline, din rășina (copacilor), din podgorii, din struguri. Nu a mai rămas nimic. Dar, fără îndoială că, dacă Domnul a zis „Nu vă îngrijorați de ce veți bea sau cu ce vă veți îmbrăca, căci Eu vă voi da vouă (toate cele de trebuință), să nu aștepte nimic de la oameni, doar de la Dumnezeu. Sunt sigur că, datorită credinței lor, rugăciunile lor vor fi ascultate și Domnul le va dărui (toate câte au nevoie). Exact așa cum și Sfântul Ioan a trimis acest norișor deasupra satului Prokopie, nor care, de jur împrejur, era învăluit de stele. Nu vă puteți închipui ce minune am trăit! Această zi trebuie să rămână în istorie, deoarece luăm parte la minuni prezente în Vechiul Testament. Despre aceste minuni citim și auzim de la foștii preoți slujitori, dar e cu adevărat cutremurător când iei parte la o asemenea minune a Vechiului Testament. Să nu ne pierdem nădejdea. Domnul va da (toate cele de trebuință) și vom reînvia din cenușă.

- Părinte Nikolaos, un popor care crede în Dumnezeu nu se va pierde niciodată!

- Așa este! Niciodată, dar niciodată! Îi avem pe sfinții noștri, avem mănăstirile, ați văzut și cealaltă minune a cuviosului David, unde mănăstirea a rămas neatinsă, la fel și mănăstirea Galataki în anul 2016 și mănăstirea Makrymalli. Toate acestea sunt cu adevărat mesaje aducătoare de speranță  pe care și noi trebuie, de altfel, să le primim.

- Vă mulțumesc din tot sufletul, părinte Nikolaos!

- Și eu vă mulțumesc! Spor în toate! Minunat este Domnul întru Sfinții Lui!

- Amin!