La sfârșit de octombrie 2020 am chemat salvarea și am fost dus la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. De câteva zile aveam probleme cu respirația și o oboseală inexplicabilă. În plus, saturația de oxigen era îngrijorător de scăzută. Mi s-au făcut multe analize și toate au ieșit rele. Apoi a urmat testul Covid-19 la care am ieșit pozitiv – deși cu trei zile înainte, la un cabinet particular, primisem rezultat negativ. Aveam gust, aveam miros, nu făceam febră, nu mă durea capul, dar plămânii îmi erau foarte afectați. Am primit oxigen și, cât de curând, am fost mutat la Spitalul de Boli Infecțioase. Acolo, cu mască de oxigen purtată aproape continuu și cu tratament specific unei pneumonii severe, am fost cât de cât stabilizat. Am stat internat 12 zile, apoi m-am întors acasă.

Față de cu două săptămâni înainte, slavă lui Dumnezeu, deja mă simțeam foarte bine. Însă, față de viața mea de zi cu zi eram încă departe de a fi recuperat. Cel mai tare mă deranjau respirația sacadată și o tuse seacă, chinuitoare. Tusea apărea mai ales noaptea – nelăsându-mă să dorm și creându-mi supărare. 

Într-o după-amiază, fiica mea a luat din biblioteca personală un teanc de cărți și mi-a adus să-mi aleg lecturile pentru următoarea perioadă. Eu, un cititor pasionat până de curând, nu mai aveam nici putere, nici dorință de a mai citi… Am zis că voi alege doar o carte. Iar singura care aproape mi-a sărit în brațe a fost „Sfântul Nichifor Leprosul – Făcătorul de Minuni”. Printre cărți de beletristică, unele psihologice, motivaționale și câteva religioase, aceasta m-a atras. Culmea, este singura carte despre care fiica mea habar n-avea de unde o are, când a cumpărat-o sau în ce context a primit-o! Nici acum nu-și amintește aceste detalii. 

Am luat cartea și mi-am dorit să fac cunoștință cu Sfântul Nichifor Leprosul. Când am început să citesc, am rămas uimit – în toate cele selectate, parcă citeam despre o persoană dragă mie! A doua zi eram deja la ultima pagină. Și-am luat cartea la recitit. 

Ca de obicei, noaptea am avut aceleași accese de tuse… Într-un moment de luciditate, alungându-mi propriile supărări, m-am gândit la suferințele Sfântului Nichifor. Atunci, întins în pat, am început să mă rog și să-L implor pe Dumnezeu ca, prin rugăciunile Sfântului Nichifor Leprosul, să mă pot vindeca. Voiam să pot dormi, aveam nevoie de un somn odihnitor! Pe neașteptate, a început să mă zgâlțâie ceva, simțeam un tremur în corp, din cap până la călcâie, și atingerea fizică a cuiva. Am realizat că a venit!

Deodată, respirația a devenit aproape normală și n-am mai tușit. N-am avut nicio reacție… Nu m-am ridicat din pat, nu am aprins lumina, nu am îndrăznit să-mi doresc să văd sau să mi se confirme ceva. Doar continuam să mă rog în inima mea. În câteva minute am adormit. Când m-am trezit dimineață odihnit, cum nu mai fusesem în ultimul timp, mi-am dat seama că totul era cât se poate de real. Sfântul a făcut o minune cu mine! În zilele următoare n-am mai tușit decât foarte puțin, iar noaptea a redevenit blândă cu somnul meu. Fără să merit, dar dorindu-mi cu tot sufletul și lăsându-mă complet la mila Cerului, Sfântul Nichifor Leprosul a grăbit recuperarea mea! 

De atunci, din noiembrie 2020, Sfântul este în rugăciunile mele, alături de alți sfinți ocrotitori pe care îi invoc în fiecare zi! Îi mulțumesc Sfântului Nichifor că a avut răbdare cu mine să-l cunosc și că, în același timp, el a fost grabnic ajutător și mijlocitor în fața lui Dumnezeu! Mulțumesc pentru toți oamenii buni pe care i-am întâlnit în cale în această perioadă! Mulțumesc pentru sănătate și pentru un nou Crăciun petrecut în mijlocul familiei! Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

(Mărturie trimisă pe adresa redacției Doxologia de către Ștefan din Iași)