Un tânăr oarecare dintre creştini, fiind orb din naştere şi povăţuit fiind prin rânduiala lui Dumnezeu, a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie şi l-a rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dânsul, să i se dea vederea ochilor. Iar cuviosului, văzând credinţa tânărului, i s-a făcut milă de dânsul, dar nu îndrăznea să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic.

Apoi, ca să-i vadă şi socotinţa lui, a zis: „Ce lucru minunat ai cunoscut la mine şi de ce ceri un lucru pe care nu poate altul să-l săvârşească, fără numai singur Ziditorul lumii Cel Atotputernic?”. Iar tânărul a strigat cu jale, rugându-se cu lacrimi şi cu smerite cuvinte, spunând că el crede fără îndoială că poate să-i dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.

Atunci, cuviosul a zis către dânsul, cu credinţă: „În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere şi morţilor viaţă, vezi!”. Și, îndată s-au deschis ochii orbului celui din naştere şi vedea luminat, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu.

Tânărul acela era cunoscut multora care, văzându-l că are vedere, se minunau şi-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni şi făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci, a ieşit veste în popor despre acea minune a cuviosului şi, de atunci, mulţi au început a veni la dânsul, învrednicindu-se de rugăciunile lui.