Mărturia unui preot vindecat de Sfântul Luca al Crimeei
Am venit la Mănăstirea Sagmata şi l-am rugat pe sfânt să mă facă bine. După câteva zile, m-am dus la doctorul meu şi acesta a constatat ca nu mai exista nimic pe coarda vocală. Nu mai era nevoie deci de operaţie. Îi mulţumesc sfântului pentru minunea aceasta pe care a făcut-o pentru mine!
Pentru că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Lui, permiteți-mi să mărturisesc o minune a marelui doctor şi mărturisitor, a Sfântului Luca Rusul, de care am avut parte.
Iarna trecută mi-a aparut pe coarda vocală dreaptă un semn roşu. Doctorii, după analize, mi-au spus că va trebui să fie înlăturată şi că probabil va crea probleme şi asupra vocii, din pricina locului în care se afla. Ştiam de Sfântul Luca, de viaţa lui, de minunile lui şi îl iubeam mult. Am venit la Mănăstirea Sagmata şi l-am rugat pe sfânt să mă facă bine. După câteva zile m-am dus la doctorul meu şi acesta a constatat ca nu mai exista nimic pe coarda vocală. Nu mai era nevoie deci de operaţie. Îi mulţumesc sfântului pentru minunea aceasta pe care a făcut-o pentru mine!
Mărturisesc această minune ca să se slăvească numele Dumnezeului Treimic prin intermediul acestui mare sfânt contemporan, Sfântul Luca, doctorul rus şi mărturisitorul.
Pr. N. S., Karditsa
(Sfântul Luca al Crimeei, minunile contemporane, Editura Sophia, p.24-25)
O mămică este salvată de la moarte, după o naștere cu probleme
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro