Ne-am referit cândva la virtuțile care constituie trăsăturile asemănării noastre cu Dumnezeu și treptele care ne înalță la sfințenie. Când nu există aceste virtuți, în mod necesar, vor exista păcatele contrare acestora. Viciile, adică patimile care constituie legea și lumea pervertirii contra firii, se află deja în omul căzut și sunt numite printr-un singur cuvânt: omul cel vechi. Acum, deci, așa cum am purtat omul cel vechi, cum spune Pavel, trebuie să-l purtăm și pe cel nou, pe cel înnoit, pe cel zidit după Dumnezeu, Care este Domnul nostru Iisus. Ne naștem cu moștenirea aceasta a omului vechi și deși prin credința noastră și prin Botez, de eliberăm de această moștenire, cu toate acestea înclinația către rău rămâne. De aceea trebuie să luptăm să ne eliberăm de aceasta și in actu, în lucrare, prin lucrarea dumnezeieștilor porunci.

Modul practic al dobândirii dumnezeieștilor virtuți este tocmai lucrarea poruncilor dumnezeiești și  rezistența împotriva oricărei răutăți care există. Preadulcele nostru Iisus, Mântuitorul și Învățătorul nostru nu ne-a vorbit nouă numai cu cuvinte despre îndatoririle noastre cele noi, nu ne-a dat porunci numai într-un mod imperativ, ci în mod personal S-a amestecat cu noi, a mers înaintea noastră ca un general și ne-a arătat prin exemplul Său practic modul exact al izbândirii.

Cum spune Evanghelistul, Iisus a început să facă și să învețe[1]. Iisus al nostru, când a vrut să-Și înceapă dumnezeiasca Lui propovăduire, S-a înfățișat la Iordan, începând cu Botezul, chiar dacă El Însuși nu avea păcat, ca să devină modelul nostru și acolo a arătat scopul adevăratei credințe (fiindcă, așa cum știm, introducerea, începutul este credința). Trebuia să cunoască omul în Cine să creadă, tocmai de aceea S-a arătat acolo taina Sfintei Treimi, adevăratul Dumnezeu. Acolo Hristos este mărturisit de Tatăl Fiu al Lui iubit și a fost dovedit de Duhul Sfânt ca Hristos, Mesia, Mântuitorul lumii.

Mărturisirea credinței în Dumnezeul Treimic, Care este singurul adevărat constituie definiția necesară pentru mântuirea noastră. Acolo unde Eva, lăsându-se convinsă de îndemnurile demonului începător al răutății, L-a lepădat, prin neascultarea ei, pe Dumnezeu și a câștigat moartea în locul îndumnezeirii pe care i-o făgăduise diavolul, noi acum, la Botez, Îl mărturisim pe Domnul nostru și Dumnezeu, ca să câștigăm din nou viața pe care am pierdut-o și să ajungem, cu harul Lui, la adevărata îndumnezeire pentru care ne-a plăsmuit.

(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, în curs de publicare la Editura Doxologia)

[1] Fapte 1, 1.