Matematica inimii
Mulţumesc în fiecare zi Sfintei Cuvioase Parascheva pentru ajutorul sfânt pe care mi l-a dat şi pentru grija de mamă pe care mi-o poartă mereu.
În 1994, ca elevă la un liceu de informatică în clasa a X-a, am dat semne de oboseală, nervozitate, am avut insomnii şi dureri de cap. Am consultat un psihiatru, am urmat tratamentul prescris, dar starea mea nu s-a ameliorat. Am continuat tratamentul până când, după o lună de zile, am ajuns cu salvarea la neurologie.
În timpul internării mele, mama a participat la slujbe lângă racla Sfintei Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi pentru sănătate şi mântuire.
În spital, în timpul examenului la psihiatru, nu ştiam să mai rezolv nici operaţii elementare de matematica. Mi s-a recomandat o tomografie, dar era necesară o programare pentru care trebuia, atunci, să aştept 2-3 luni. Când am mers pentru această programare, mă simţeam foarte rău. Am fost surprinse de un doctor cu multă dragoste, respect şi milă faţă de aproapele, care a făcut posibilă pentru a doua zi efectuarea tomografiei.
Rezultatele au fost bune, au urmat unele recomandări medicale, dar şi schimbarea profilului urmat în liceu.
Mama mea conchide că această grea încercare a determinat şi modificarea atitudinii întregii familii faţă de calitatea rugăciunilor adresate Bunului Dumnezeu. Mulţumesc în fiecare zi Sfintei Cuvioase Parascheva pentru ajutorul sfânt pe care mi l-a dat şi pentru grija de mamă pe care mi-o poartă mereu. Maria-Luminiţa, Piatra Neamţ
(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 34)
Băiatul s-a uitat spre cer și a strigat: „Sfântă Parascheva, arunc-o tu, că eu nu pot!”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro