Mai aproape de noi putem, însă, întrevedea elemente de progres medical. Relativ recent a avut loc la Dublin, sub egida Preşedinţiei Irlandeze, o conferinţă cu tema: „Inovarea şi accesul pacienţilor la medicina personalizată”. Participanţii au fost cu toţii de acord că este nevoie de o schimbare radicală pentru ca sistemul european de sănătate să poată beneficia de avantajele medicinei „croită pe pacient”.

Prin medicină personalizată, pacienţilor li se poate prescrie cel mai bun medicament în funcţie de configuraţia lor genetică sau de particularităţile specifice ale bolii. Se evită astfel administrarea unor medicamente care ar putea genera efecte adverse serioase.

Defilând sub motto-ul: „tratamentul potrivit, la momentul potrivit, pentru pacientul potrivit”, medicina personalizată apelează la o abordare interdisciplinară, deoarece necesită instrumente noi în domeniul tehnologiei informaţiei şi a coroborării între diagnostic şi terapie. Se impune, de asemenea, o reorganizare a cercetării şi reglementărilor în domeniu. Nu mai puţin adevărat este că şi medicii trebuie să facă eforturi susţinute pentru a se adapta la noile provocări tehnologice.

Pe de altă parte, industria farmaceutică va trebui să-şi restructureze cercetarea pentru a realiza medicamente inovatoare, cu eficacitate mai mare şi efecte adverse minime, la un preţ de cost accesibil. Acest din urmă aspect, deloc de neglijat, pare a fi destul de îndepărtat, deoarece, observăm în unele state, printre care şi România, că accesul la medicaţia scumpă, pentru boli grave sau boli rare, este drastic limitat.

Se admite că un progres real nu este posibil, fără a include în pregătirea viitorilor medici o viziune clară asupra conceptului de medicină personalizată, prin introducerea medicinei moleculare şi a cunoştinţelor de nanomedicină.

Domeniul nanomedicinei îl constituie cercetarea modalităţilor de a utiliza dispozitive de ordin nanometric – nanoroboţi – în sfera medicală. Aceste dispozitive, care se află deocamdată în stadiul de proiect,vor fi probabil realizate din carbon (diamant)  şi vor avea forma unor microsfere de dimensiuni între 0,5-3 microni şi care nu vor fi permeabile pentru lichide decât în cazul în care sunt programate pentru a efectua o analiză a acestora. Nanoroboţii  vor conţine în interior un minicomputer capabil să efectueze aproximativ o mie de operaţii pe secundă, îndeplinind anumite sarcini şi transmiţând datele obţinute în exterior. Energia necesară funcţionării acestui mecanism va fi asigurată prin metabolismul local al glucozei, sau, din exterior, cu o sursă de energie acustică (ultrasunete). Nanoroboţii ar putea fi utilizaţi pentru distrugerea bacteriilor şi virusurilor, pentru permeabilizarea vaselor de sânge trombozate, pentru distrugerea unor celule tumorale sau pentru transportul unor substanţe medicamentoase în anumite ţesuturi din organism. De asemenea, apare posibilă şi realizarea de nanoroboţi (numiţi „respirocite”), care ar putea suplini rolul globulelor roşii de transport a oxigenului spre ţesuturi.

Ţinând seama de viteza ameţitoare cu care se trece de la ipoteză sau descoperire până la aplicarea în clinică, putem spera că ceea ce astăzi pare utopie mâine va deveni un element obişnuit de practică medicală.