Melena – interviu cu Simona Garofeanu, medic specialist gastroenterologie

Stil de viaţă

Melena – interviu cu Simona Garofeanu, medic specialist gastroenterologie

Aducem astăzi în atenția dumneavoastră o altă afecțiune medicală, și anume melena. Ce este, când apare și ce este de făcut aflăm de la doamna doctor Simona Garofeanu, medic specialist gastroenterologie în cadrul Spitalului Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Ce este melena?

Melena reprezintă eliminarea prin scaun a sângelui digerat (negru), provenind cel mai frecvent din partea superioară a tubului digestiv – esofag, stomac sau duoden. Uneori melena poate să apară și ca urmare a unei hemoragii de la nivelul intestinului subțire sau colonului drept în condițiile în care sângerarea este în cantitate mică iar tranzitul încetinit.

Care sunt cauzele care duc la apariția melenei?

Cauzeele sunt mai multe: ulcer gastric sau duodenal, gastrita erozivă, cancer esofagian sau gastric, varice esofagiene rupte, malformații arteriovenoase esofagiene, gastrice sau duodenale, rupturi ale mucoasei gastroesofagiene după efort de vărsătură (sindrom Mallory-Weiss), etc. Pentru apariția unui scaun melenic, trebuie să se piardă cel puțin 50 ml de sânge.

Care sunt simptomele/semnele care trebuie să ne aducă la medic?

În mod normal, de când se pierde sânge din tubul digestiv până se elimină prin scaun sub forma de melenă, trec în medie cam 14 ore. Dacă sângele se pierde în mare cantitate, este posibil ca eliminarea lui prin scaun să se facă mai repede de 14 ore, sângele nu se mai digeră, scaunul fiind roșu.

Caracteristici: scaunul este moale, negru, lucios ”ca păcura”, urât mirositor.

Melena se poate asocia cu dureri abdominale, pirozis (arsuri retrosternale), grețuri, amețeli, vărsături cu sânge roșu (hematemeza) și transpirații.

Ce complicații pot să apară la pacienții care se confruntă cu această problemă?

Pierderea a aproximativ 500 ml de sânge este bine tolerată de organism, cu simptome minime la o persoană fără alte patologii. În situația pierderilor mai mari de sânge, a bolilor asociate sau vârstei înaintate, melena se poate însoți de alte simptome și semne care pot indica gravitatea situației: tahicardie, transpirații, scăderea tensiunii arteriale, lipotimie, tulburări de conștiență, confuzie. În aceste situații, pacientul trebuie să se prezinte de urgență la spital apelând 112.

Decesul în cazul pierderilor de sânge prin melenă poate să apară în 8-10% din cazuri, în special în cazul unei sângerări importante  apărută la persoane cu boli associate sau cu vârsta de peste 60 de ani.

Cum se pune diagnosticul de melenă?

De primă intenție în cazul melenei este endoscopia digestivă superioară, uneori fiind necesară și endoscopia digestivă inferioară. De asemenea, sunt necesare examinări de laborator (ex. hemoleucogramă, coagulogramă, probe hepatice, probe renale).

La ce tratament trebuie să se aștepte pacienții?

Tratamentul melenei înseamnă tratamentul cauzei sale. În cele mai multe cazuri, hemoragia este oprită prin manevre endoscopice, însă rareori este necesară și intervenția chirurgului.

Cum putem preveni apariția melenei?

Pentru a preveni apariția melenei sunt necesare câteva reguli: eradicarea infecției cu Helicobacter Pylori, renunțarea la fumat. În cazurile în care se impune utilizarea antiiflamatoarelor nonsteroidiene sau a corticosteroizi este necesar să se asocieze medicație antisecretorie gastrică. Consumul de medicamente se face doar cu prescripție medicală.

Un sfat, vă rugăm!

Melena este un simptom cu un grad înalt de gravitate, iar consultul medical trebuie să se facă neîntârziat.

 

Vă reamintim că, pentru alte informații și consultații puteți suna la unul dintre numerele de telefon ale Spitalului Providența (aflat pe Șoseaua Nicolina nr. 115, Nicolina 2, CUG, Iași): 0232 241 271 / 0730 230 030 / 0745 375 427

Interviul în format AUDIO îl puteți asculta aici

Mai multe găsiți și pe pagina de facebook a Spitalului Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei: https://www.facebook.com/providenta/

Citește despre: