Metoda calendarului și planificarea sarcinilor în familiile creștine
„Când te-ai căsătorit cu soţul tău, ce ai stabilit cu el (în privința nașterii de prunci)? Nu prea ai stabilit nimic. Şi în timp a venit o altă stare de fapt, o altă gândire. Dumnezeu ţi-a luminat mintea prin cineva, printr-o carte, a lucrat Dumnezeu în tine şi acum trebuie să lucrăm şi noi cu el, cu soțul. Vedeţi, e mare lucru să alegi un soţ cum trebuie, după anumite principii.”
Părinte, ce părere aveţi despre metoda calendarului?
Am părerea că nu e lăsată de Dumnezeu, iar femeia e folosită ca un buton: da, nu. Acum da, acum nu; femeia nu e asta, e un dispreţ la adresa femeii.
Este mai bine ca o femeie care nu reuşeşte să ţină sarcina să apeleze la o metodă contraceptivă care nu are efect avortiv?
Abstinenţa. Aceasta e foarte bună şi atât. Dar de unde ştii că pe acesta poţi să-l ţii, ori nu poţi să-l ţii? Trebuie să îndepărtezi cauzele, acestea sunt de natură duhovnicească, de natură medicală. Metoda contraceptivă nu e soluţia.
Dacă soţul nu mai vrea copii, ce să facă soţia?
(...) Dacă soţul o sileşte la avort sau este împotriva naşterii de copii, atunci femeia poate să divorţeze. Încurajăm divorţul? Nu, descurajăm prostituţia. Pentru că, să ştiţi, la prima ameninţare soţul începe să se gândească. Dar mai e o problemă. Când te-ai căsătorit cu soţul tău, ce ai stabilit cu el? Nu prea ai stabilit nimic. Şi în timp a venit o altă stare de fapt, o altă gândire. Dumnezeu ţi-a luminat mintea prin cineva, printr-o carte, a lucrat Dumnezeu în tine şi acum trebuie să lucrăm şi noi cu el. Că noi l-am luat aşa pe soţul nostru, nu ni l-a băgat nimeni pe gât, noi l-am dorit, am stat de vorbă, am gândit, am cerut acordul părinţilor, am apelat la naşi, la preot, ne-am spovedit. Vedeţi, e mare lucru să alegi un soţ cum trebuie, după anumite principii.
(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, 2011, p. 229)