Mi-e dor de Post, când semnul Sfintei Cruci abia mai străbate cele patru zări cardinale, printre vestigiile trupului nelocuit,

când aerul de munte al rugăciunii nu mai pătrunde prin uşile încuiate,

când merg la sfintele Icoane în duhul showbiz,

când Răbdarea e călcată în picioare de armăsarii sălbatici ai senzaţiilor,

când Iertarea o recunosc ca pe o simplă prevedere de cod civil,

când Iubirii îi dezvelesc în piaţă o statuie, pe lângă care trec nepăsător imediat după aplauze,

când las în paragină vechea bisericuţă, târnosită întru cele dinlăuntru la Botez, acum mulţi ani,

când colţii hămesiţi ai ochilor adulmecă bronzul galben - vineţiu al miasmelor,

când şipotul sanguin bălteşte a apă sălcie de la deversările opulenţei,

când ridic paharul bunăstării şi tresar trecător la dorinţa de apă şi pâine a aproapelui,

când trupul îmi apără în metanie paternă pâlpâirea de suflet, de stihiile gândurilor.