Artiștii? Mânuțele și sufletele unor copii

Astfel de portrete de familie realizate pe sticlă prind contur de trei ani încoace și la Biserica Sfântului Nectarie din cartierul ieșean „Alexandru cel Bun”. Artiștii? Mânuțele și sufletele unor copii. Îndrumătoarea lor, Oana Lehaci, profesoară de desen și religie, știe că pictura îi învaţă să fie răbdători şi perseverenţi, iar copiii pricep că prin strădania lor pot face lucruri frumoase care le aduc bucurie și lor, şi celor din jur.Roadele pot fi admirate la expoziția mereu prezentă pe peretele interior din dreapta-spate al lăcașului de rugăciune.

E sâmbătă. Soarele își revarsă generos razele prin ferestrele bisericii, răsfrângându-se în sticla icoanelor pe jumătate pictate. Adunați în jurul unei mese, elevi de la clasa I și până la a X-a dau formă culorilor, cu o pasiune sensibilă, nobilă, liniștitoare. În ochii lor mari, culorile joacă zglobii. Pensulele alunecă ușor, zugrăvindpictura care izbucnește din interior înspre exterior.În tehnica sticlei, imaginea se citește prin transparență, pe dosul feței de lucru. Contururi, chenare, aureole, toate capătă lumină. Strălucirea sticlei sporește frumusețea culorilor. Zâmbete, sfaturi, concentrare, încurajări, atenție la detalii - copiii sunt cu totul absorbiți de ceea ce fac. Icoanele ce ies din mâinile lor sunt toate pline de sensibilitate.

„O fetiță mi-a mărturisit că dacă vorbește, nu-i iese chipul”

Mă apropii de Iuliu, care aproape că l-a terminat de pictat pe Sfântul Pantelimon E a patra icoană pe care o face. Albastrul din haina sfântului se regăsește în câteva linii pe fața și pe mâinile lui. „Și tu te-ai pictat, știi?”, îi spun. „Da, știu”, îmi răspunde zâmbind.

Aproape de dânsul e Simona, care l-a ales pe Sfântul Nectarie. „Îți place să pictezi?” – o întreb. „Da!”, îmi răspunde entuziasmată. / „E prima dată când pictez o icoană pe sticlă.” „Ce știi tu despre sfântul pe care îl pictezi?”/„ Știu că a fost călugăr și de mic copil a fost mai deosebit. Mi-amintesc că I-a scris o scrisoare lui Dumnezeu, Îi cerea papuci în scrisoarea aceea, și a găsit-o șeful lui și i-a trimis el papuci, în numele lui Dumnezeu.” Iată, ce frumos istorisesc copiii.

„Ei sunt dornici să vină la acest cerc, își doresc să picteze și sunt așa plini de viață! O parte din ei au înțeles cum se face icoana, care sunt pașii și chiar mi-au spus că au învățat să fie mai liniștiți, mai tăcuți. O fetiță mi-a mărturisit că dacă vorbește, nu-i iese chipul, ceea ce e interesant că descoperă chiar ei. Sunt copii care pictează icoane acum pentru prima dată. Nici unul dintre ei nu a mai pictat până să vină la biserică, dar sunt copii talentați la desen și sunt foarte mândră de ceea ce iese din mâinile lor. Deocamdată se pictează doar pe sticlă, pentru că e un suport mai ieftin. Ne-am dori, pe viitor, să lucrăm pe lemn și pe piatră, dar materialele sunt scumpe. Parohia e cea care ne sponsorizează cu toate cele necesare, iar copiii (aproape 30 sunt cei care frecventează) vin doar cu bunăvoință și cu prezența lor”, ne-a spus Oana Lehaci, coordonatorea cercului de pictură de la această biserică.

Icoana ridică pământul la cer și coboară cerul pe pământ

Din când în când, oamenii ce vin la Sfântul Nectarie se opresc și-i privesc cu drag și admirație pe micii pictori. Alături de ei, alți pictori, mai mari, înveșmântează pe dinăuntru pereții bisericii. Sincronia culorilor dă armonie icoanelor și sufletelor creatoare sau privitoare și este o prelungire a Liturghiei.  

Icoana trăiește în lumină, ridică pământul la cer și coboară cerul pe pământ. Ea vorbește, mângâie, comunică. Prin pictarea pe sticlă, acești copii deschid ferestre spre Rai și își îmbogățesc sufletul, înmulțind portretele de familie ale lui Dumnezeu.