Obișnuiesc să zic oamenilor dragi, când este ziua lor: „La mulți ani astăzi și în fiecare zi”! Iar anul acesta, 2023, fiind și Anul cântăreților bisericești, pentru dumneavoastră chiar a fost sărbătoare în fiecare zi. Cum ați parcurs un astfel de an?

A fost un an foarte greu, un an în care am vrut să fac multe și simt că n-am făcut nimic. Cred că cel mai frumos proiect pentru acest an a fost Micul Tronos sau Tronos Junior, un cor minunat de copii care vor distinge tainele muzicii bizantine și care le vor da mai departe. Încercăm să-i integrăm prin parohii, să învețe să cânte Domnului și să aibă preocupări foarte frumoase. Iar Tronos-ul mare, după cum bine știți, o parte dintre membrii Corului au fost la toate slujbele Catedralei Patriarhale. În rest, am avut foarte multe proiecte: concerte, concerte bizantine, proiecte umanitare, strângere de fonduri… nici nu mai le știu numărul! Am avut și concerte și slujbe în cadrul Armatei. Pentru că este un protocol încheiat acum între Biserică și Ministerul Apărării Naționale, să participăm mai des la slujbele închinate sărbătoririi Armatei Române sau la sărbătorile la care se aduce aminte de eroii neamului. 

Pot să spun despre Corul Tronos că este fantastic nu pentru că îl conduc, este fantastic ca anduranță și ca libertate. Atunci când începem să facem un proiect, toți cei din grup răspund: „Ne implicăm, cu siguranță, da!”, ceea ce mă bucură mult. Deci a fost un an cu foarte multe zile de „La mulți ani!”.

Dintre toate aceste proiecte, aveți unul care le-a întrecut pe celelalte în intensitate, în emoție – și pe care ni-l puteți povesti?

Proiectul care mi-a rămas în amintire este cel de pe 24 ianuarie, când Corul Tronos a cântat Imnul psalților în Catedrala Națională. Pentru că, știți bine, acest an are și Imnul psalților, compus de Cristian Alexandru. Și toți psalții s-au adunat în cea mai înaltă ctitorie a poporului român, a neamului românesc, Catedrala Mântuirii Neamului. Sub acel tun de rugăciune, cum spune Părintele Patriarh Daniel, și bine spune, ne-am adunat noi în cerc, cântând Imnul psalților. A fost ceva fantastic, într-o biserică colosală și monumentală! Acolo nici nu e nevoie să te mai rogi, pentru că te simți mic. Doar închizi gura și atunci este de ajuns. Măreția care te copleșește se pune ca rugăciune.

Totuși, grija unui cântăreț bisericesc este aceea de a cânta bine la strană. Dar cum se îmbină grija aceasta cu toată slujirea – pentru a fi armonie și în Altar, și în sufletele credincioșilor?

Sunt multe nuanțe aici. Adevărul e că acest cântăreț, psalt, protopsalt nu este omul care dă răspunsurile la Liturghie. El nu este în afara bisericii. Când spune doar răspunsul la Liturghie, parcă trebuie să zică ceva ce i se cere. Nu. Este acolo deopotrivă rugător, el este păstrător și moștenitor al unor taine – pentru că, în cărțile de cult de la strană, sunt foarte multe teme dogmatice și nuanțe pe care preotul nu cred că le are mereu și nu le folosește ca un cântăreț. În Octoihul Mare, în Minei sunt foarte multe nuanțe dogmatice. Și, atunci, iată că psaltul, cântărețul, cheamă pe om la descoperire. Deci psaltul nu este un oarecare. Este un om, o entitate care se roagă la altarul lui, la altarul stranei, și duce oamenii spre Altarul de Jertfă, spre Hristos, acolo unde este preotul și unde slujește Liturghia. Deci iată că amândoi sunt importanți. Preotul, ca entitate, și psaltul. Preotul este cel care se roagă pentru jertfă, invocă, se roagă pentru iertarea păcatelor, cere iertarea păcatelor, iar cântărețul vine și pecetluiește prin muzică, prin melos și prin dogmă.

E foarte important psaltul pentru mine, de aceea am și rămas în strană atâția ani și vreau să rămân în continuare. Pentru că este o misiune și o lucrare foarte frumoasă. Colosală! Într-adevăr, cântărețul trebuie să fie și foarte bun artist, trebuie să știe să fie și bun manager într-o biserică. În ce sens? Să știe să adune oameni în jurul lui, să cheme oamenii spre descoperire, să se adreseze celor tineri, să-i întrebe, să fie o interfață a preotului. Pentru că preotul nu poate stăpâni totul în biserică, el are alte calități – și prima apariție în fața omului este cântărețul. Prin ce? Prin muzică, prin cânt, prin armonia notelor, a semnelor. Un cântăreț obositor la ureche automat va scoate și pe oameni din biserică. Asta este logic. De aceea, un cântăreț trebuie să fie un bun notist, să știe să execute bine, să știe să dea această muzică celor care îl ascultă și să se ducă către rugăciune. După aceea, sunt oameni care vor să mai cânte și ei, normal, sunt momente când poți să iei pe oameni în jurul tău și să cânți cu ei. Dar ținta cântărețului este să formeze oamenii din biserica lui. E mai greu să faci asta ca psalt la Catedrală, dar la bisericile de parohie merge acest lucru. Adică să îi pui și pe oameni, să îi antrenezi. Atunci poți spune că acest cântăreț este nu numai un om de muzică, el are o polivalență aparte în biserică.

Suntem în luna decembrie, luna colindelor. Cum percepeți această perioadă față de restul anului? Mai ales că vorbim despre Grupul Tronos, dar este și Grupul Tronos Junior, născut din colinde, așa cum vă place să spuneți.

Da, am spus-o și o mai spun. Anumite voci din Biserică poate că ne judecă pe motiv că noi suntem un cor bizantin și cântăm și colinde, cântăm și patriotic. Da, cântăm, pentru că așa ni s-a descoperit de la Dumnezeu. Nu am vrut noi să facem asta. Asta a fost simțirea, oamenii s-au atașat de ceea ce am făcut. Atunci când cineva se atașează de noi și de ceea ce facem, înseamnă că este lucrarea lui Dumnezeu acolo, nu este lucrarea noastră. Și, atunci, ce am făcut prin colinde? Am atras copiii către către biserică. Copiii ce au făcut mai departe? Au făcut educație părinților lor, bunicilor lor. Înainte, educația era de la bunic către copil, acum educația s-a întors de la copii către bunici. Deci Dumnezeu știe cum să întoarcă acest raport de valori, Dumnezeu știe foarte bine când să schimbe o situație. Iar acești copii minunați iată că sunt copii de colind, născuți pe colind, legănați de mame pe colinde – nu neapărat Tronos, pe toate colindele. Și să mai spun un lucru: așa mare tradiție ce avem de colinde, atât de plăcută și de frumoasă, parcă Iisus S-a născut în România! Parcă e de aici, nu din Peștera de la Betleem. Aici S-a născut Hristos. Vedeți? E în colinde!

E Bunuțul, e Drăguțul…

Exact! În plus, apar zăpada, brazii, mieii. Până și românul și-a făcut peșteră pentru Iisus, pentru Pruncul Iisus și L-a adus aici. Iată ce importantă lucrare! Și, atunci, nu putem cânta colinde, oare? Ba da, se pot cânta colinde, pentru că ai de cântat o perioadă. O lună din an este mult să cânți colinde? Și asta o spun tuturor psalților. Sunt mulți care nu acceptă și nu cântă colinde decât în tinda bisericii, cum spun unii, sau pe la casele oamenilor. Din păcate. Asta este realitatea. Suntem în Anul cântăreților și pentru acest motiv vreau să spun: cântați colinde! Și cânt patriotic, la fel! Foarte mulți oameni s-au trezit, foarte multe suflete s-au simțit mișcate de acest patriotism și au devenit mai iubitori de țară prin muzică. Pentru că și prin muzică s-au câștigat lupte, pentru că bărbăția și muzica sunt mână în mână. Și, atunci, iată că acest Tronos cântă și colind, și patriotic. Și simțim că această perioadă este cea mai frumoasă din an. Oamenii sunt mai darnici, oamenii sunt mai zâmbitori, oamenii scot o lacrimă. Sunt colinde care-i mișcă foarte mult. Atunci, ce faci cu astfel de oameni? Îi tratezi pentru Înviere, pentru bucuria Învierii. Îi faci să simtă că Hristos este acolo lângă ei, intră în inima lor. Iar lacrima care apare este lacrima bucuriei!

Ce-a însemnat în copilărie mersul cu colinda, ce a rămas la fel și ce s-a schimbat de-a lungul timpului?

Sincer, acum îmi pare rău că nu am timp să merg cu colinda pe scara blocului. Mi-aș dori, pentru că acolo se face tradiția adevărată, acolo stai între oameni, acolo ies la uși și se bucură cei mari și copiii lor. Îmi pare rău că nu mai merg pe scara blocului, dar acum mergem prin sălile de concerte, mergem pe la diferite instituții ale Statului și cântăm colinde. Este o mare bucurie, au nevoie și oamenii din aceste instituții de colind, se bucură, chiar te cheamă. Când credeam, în pandemie, că toată lumea s-a pierdut, iată că renaștem și colindul ne dă o trezvie.

Revenind la întrebarea pe care mi-ați adresat-o. Atunci când eram copil, mergeam din neștiință cu colindul, pentru că așa mă luau cei mai mari. Unde? La sat. Mergem în satul bunicilor și mă duceam cu Steaua, ziceam colinde simple – dar mare bucurie provocau acele zile de colind! Ajungeam seara acasă și abia așteptam să mă duc să colind și în ziua următoare. Și m-am gândit eu atunci că, de fapt, cânt pentru Iisus. Percepeam un Prunc născut dintr-o Fecioară, cum spune și colindul. Am simțit că parcă sunt prieten cu Iisus, că eu cu El colind pe acele ulițe frumoase ale satului românesc. Deci eu, personal, m-am simțit prieten cu Iisus. Asta pot spune pentru atunci. Acum mă bucur că pe Pruncul Iisus Îl dăruim oamenilor prin cântarea noastră. Grupul Tronos în fiecare an vine cu colinde noi și le mulțumesc celor care compun colinde. Este o bucurie îngerească, pentru că toată făptura, toată mișcarea aceasta cosmică parcă se bucură de această perioadă!

Cât de dificil este pentru cei din Tronos să petreacă în această lună mai mult timp pe drumuri, la repetiții și la concerte departe de casă, decât în familie, alături de cei dragi?

E greu, foarte greu pentru toți membrii grupului. Acasă cred că soțiile lor înțeleg lucrarea pe care o au față de Tronos și atunci înțeleg și că ei, dăruind din timpul lor, primesc binecuvântări în familie. Chiar soția mea, într-un interviu, a mulțumit soțiilor de preoți. Că este greu și pentru ei să ai și parohie, să vii și la repetiții, și la concerte prin țară. Gândiți-vă că acum venim de la de la Vicovu de Jos. De la Vicovu de Jos am fost la Berchișești, de la Berchișești ne-am dus spre Fărcașa, după aceea am venit spre voi, la Iași. De la Iași plecăm direct spre Capitală și mâine mergem la Focșani. E o lucrare. E o lucrare… aș numi-o apostolică. Un apostolat modern, pentru că îl facem cu mașini, bineînțeles. Dar sunt riscuri. Trebuie să mergem atâția kilometri, șoferii trebuie să fie foarte dibaci, să evite pericolele. Dar uite că Dumnezeu ne salvează și ne arată calea. Ne simțim ca magii de la Răsărit care vin mereu, vin cu daruri. Cu ce daruri? Cu darul cântului!

Sunteți dirijor și profesor pentru copiii din Tronos Junior, sunteți un soț bun și un tată minunat pentru toți copiii dumneavoastră – dar ați devenit în această perioadă, dintr-un necaz care a avut-o în centrul atenției pe Irene-Ecaterina, fiica dv., ocrotitor al multor copii bolnavi de leucemie. De unde atâta putere, să transformați suferința personală în zâmbet și speranță pentru zeci, sute de familii?

Da... din acel iad al durerii în care am fost cuprins, iată că a ieșit nădejdea Raiului prin Irene și prin evoluția ei. Am trăit praguri foarte dificile și când am văzut oamenii că vin în jurul meu, am început să prind putere. Primul lucru pe care l-am cerut atunci când eram căzut a fost rugăciunea, că nu puteam să mă mai rog, nu știam. Și-au venit oamenii lângă mine în rugăciune, s-au rugat pentru Irene. Acest suflet curat, Irene, care se lupta pe patul spitalului cu injecțiile, cu chimioterapia, cu anumite infecții, cu pericole, cu răceli, cu antibiotice – acest copil, această Irene este o muceniță! A răbdat cu stoicism. Era ca un catâr – chiar așa îi spuneam, ca un catâr mic – se urca pe pervaz, asculta muzică și dansa. Dansa și se balansa și această muzică a ținut-o pe ea puternică și ne-a întărit și pe noi. Practic, noi eram căzuți, dar ea ne-a întărit pe noi, pentru că încercam să vedem în fiecare zi evoluția ei. Când involua, era foarte dificil. 

Soția mea a spus: „Este o lucrare. Ori intrăm în lucrare, ori pierdem copilul. Trebuie să facem lucrarea lui Dumnezeu, ceea ce ne cere Dumnezeu!”. Și am început să investim din banii primiți pentru micuță. Erau costuri foarte mari pentru tratament și medicamente și eram o familie ruptă nu în două, cred că în cinci bucăți, să spunem, pentru că avem cinci copii. Și ne-am împărțit. Ne-am împrăștiat. Irene acum a stat departe mult timp de frații ei, ca să nu ia viroze. Deci, gândiți-vă că a fost nevoie să închiriem un apartament și, practic, familia a fost separată. Dar am găsit putere, ne-am unit puterile și am început să dăruim. S-au dus în Spitalul Fundeni mai multe lucruri frumoase și benefice: saltele, s-au reparat geamuri, s-au pus jaluzele, s-au reparat paturile, s-a dus aparatură medicală, s-a luat EKG nou, s-a pus lumină curentă, s-a pus butonul de panică, aparat de trombocite nou, s-au luat medicamente pentru pentru mame, gratuit, s-a făcut „Dulapul faptelor bune”, unde Irene a contribuit… Lucrări foarte mari! După aceea, s-a luat aparatul de genetică, pentru că aparatul deja existent dădea semne de oboseală. La fel, s-au făcut două meciuri de fotbal și s-au strâns fonduri. 

A fost o lucrare fantastică pe care n-am făcut-o eu, Dumnezeu a făcut-o! M-a tras de guler și m-a dus acolo. Și acum mă uit în urmă și nu-mi vine să cred. Pentru că, rațional, nu poți să faci toate astea… nu poți să faci așa ceva decât cu Dumnezeu. Să te ia de-o mânecă să faci atâtea lucruri. Altfel nu poți. Așa că, mulțumesc, Doamne, pentru Irene, mulțumesc tuturor celor ce ați donat, celor care ați venit lângă noi! Am luptat și noi alături de voi pentru Irene. Asta a făcut Irene din noi. Acum, pentru mine viața nu mai reprezintă decât a dărui.

Știm că Moș Crăciun e, la bază, Moș Nicolae. Mai corect spus, Sfântul Nicolae. Ce ați vrea să-i cereți Moșului în acest an pentru copii, pentru părinți, pentru creștini, pentru tot aproapele?

Pe băiatul meu cel mare îl cheamă Nicolae. Primul meu CD pe care l-am scos prin 2006 a fost în cinstea Sfântului Nicolae. Să dea Dumnezeu sănătate tuturor celor care poartă numele acestui mare sfânt care a făcut multe minuni! Dumnezeu să asculte rugăciunile Sfântului Nicolae și să dea tuturor multă pace, multă binecuvântare, înțelepciune și dreptate. Asta vrea Sfântul Nicolae. El era foarte înțelept și foarte drept – l-am numi, așa, un moș mai drept și mai bun. De aici pleacă, poate, nuielușa. De la această dreptate pe care Sfântul Nicolae o arăta. Deci aș dori ca Sfântul Nicolae să aducă în inimile tuturor dreptate. Oamenii să gândească drept și în adevăr. Sfinte Nicolae, roagă-te pentru toți copiii din lume și adu numai bucurii! Bucuriile dreptății și ale demnității!