Părintele Iacov îi punea pe sfinţi mijlocitori, iar minunile ce se săvârşeau erau nenumărate. Nu are nici un sens să enumerăm minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin rugăciunea lui. Pentru toate cazurile citea paraclise, se ruga cu rugăciunea lui Iisus pentru fiecare bolnav şi postea mai aspru. Astfel a vindecat un mare număr de bolnavi de cancer sau suferinzi de alte boli fără leac.

Intervenea eficace pentru aflarea obiectelor de mare valoare pierdute, pentru împăcarea în familii, pentru eliberarea demonizaţilor, pentru izbăvirea din naufragii sigure, pentru evitarea accidentelor de maşină inevitabile. Toate acestea sunt cu neputinţă să fie descrise, pentru că se întâmplau zilnic şi nu se îngrijea să le consemneze.

Dacă închinătorii îi cereau să le povestească vreo minune, povestea una sau mai multe din ultimele minuni. Şi pe toate, absolut pe toate, le arăta ca fiind ale Cuviosului David, pe care stareţul îl avea ca mijlocitor între el şi Dumnezeu, ca pe împreună-lucrătorul pe care îl asculta Dumnezeu.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 184)