A nu ne fi milă de sine nu înseamnă a prăbuşi munţii peste noi, ci a duce aceeaşi viaţă obişnuită fără să ne îngăduim slăbiciuni faţă de ceva anume…De exemplu, bat clopotele pentru utrenie. Grija de sine ne spune: mai stau un minuţel… Nu o ascultaţi – şi aceasta este o lovitură în capul grijirii de sine. Stând în biserică, simţi îndemnul de a te sprijini de perete. Refuză acest îndemn şi stai drept… şi, iată, încă o lovitură. Îţi vine în gând să ieşi, să te aeriseşti… Refuză aceste gânduri…şi, iată, încă o lovitură. Vii acasă de la utrenie şi vrei să te culci: nu te culca. Sau vrei să citeşti o carte stând culcat… nu citi aşa. Şezi drept şi citeşte… Şi la fel să faceţi în toate. Poate că acesta este un fleac, dar din lucruri mărunte se alcătuieşte ceva măreţ. La sfârşitul zile veţi vedea cum conştiinţa vă va spune că staţi bine de strajă. Şi aceasta este o mângâiere.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, p. 84)