În 1958, când am mers la Sfânta Mănăstire Stomiu, în Koniţa, era acolo un protestant pe care îl susţineau economic din America şi care câştigase de partea lui 80 de familii. A zidit şi o clădire unde să se adu­ne. Sărmanii oameni aveau mare nevoie şi din prici­na sărăciei lor, au fost nevoiţi să se facă protes­tanţi, pentru că aceia îi ajutau economic.

Într-o zi, unul dintre ei mi-a spus: „Eu mă fac şi evreu, nu nu­mai protestant, deoarece am nevoie”. Când am auzit aceasta, m-am cutremurat și mi-am spus: „Trebuie să se facă ceva!”. Am adunat pe câţiva care aveau o oarecare situaţie eco­nomică şi puteau ajuta şi le-am vorbit. „Aceia, sărmanii, erau cu desăvârşire lumeşti, dar aveau in­tenţie bună. Iar unul dintre aceştia, cu toate că era complet lumesc, avea însă o inimă mare.” Când l-am văzut pentru prima oară, mi-am spus: „Pe dinafară se vede lemn putred, dar pe dinăuntru este esenţă de calitate”.

Aşadar, am hotărât să adunăm câţiva bani şi să-i dăm familiilor sărace. Însă le-am spus binefăcătorilor ca banii adu­naţi să meargă ei înşişi să-i dea la săraci, tocmai ca să-i mişte sărăcia acelora şi să se folosească duhovniceşte. În felul acesta, şi de piatră să fie inima lor, tot se va înmuia, se va face omenească şi li se va deschide şi uşa Raiului.

În puţin timp, toţi aceşti oameni s-au schimbat, pentru că au văzut nenorocirea ce exista şi nu-i mai împingea inima să meargă să se distreze. „Ne-ai dezarmat”, îmi spuneau, „cum să mai mergem acum să ne distrăm?”. Au venit şi la biserică. Mai târziu am aflat că unul a devenit şi cântăreţ bisericesc. Dar şi cele 80 de familii, cu harul lui Dumnezeu, una după alta s-au întors la Ortodo­xie. Mai târziu, când au venit protestanţii americani să vadă lucrarea protestantului lor care, mai înainte, îi atrăsese pe acei oameni la erezia lor, l-au tras la judecată pentru că nu avea ucenici.

‒ Părinte, unii cer uşor ajutor atunci când au ne­voie, iar alţii nu spun nimic.

‒ Mulţi se ruşinează şi nu vor să se compromită. Aceştia au mai multă nevoie! Acolo ajutorul foloseş­te mult mai mult. Cunosc doi medici cărora li s-a în­tâmplat ceva şi nu aveau bani nici pentru o aspirină... Omul care are dragoste nu se mulţumeşte să dea nu­mai celui care-i cere milostenie, ci caută să afle oameni care au nevoie fără a cere, ca să-i ajute. Mama mea se îngrijea mult să afle astfel de cazuri.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 165-167)