Ține-ţi totdeauna privirea aţintită asupra lui Dumnezeu. Pentru că pe toţi oamenii îi înconjoară acoperământul şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Însă aceasta se arată acelora, care s-au curăţit de păcate şi pururea se gândesc la Dumnezeu. Şi mai cu seamă atunci li se arată acestora purtarea de grijă a lui Dumnezeu, când pentru Dânsul sunt supuşi la grele încercări. Că atunci ei simt grija lui Dumnezeu, ca şi cum ar vedea-o cu ochii trupului, fiecare după asemănarea şi felul ispitei în care se află. Şi, spre îmbărbătare, unge pe cei ce se războiesc, cum a făcut cu Iacov, cu Isus al lui Navi, cu cei trei coconi, cu Petru şi cu ceilalţi sfinţi. Lor li s-a arătat (purtarea de grijă a lui Dumnezeu) într-un oarecare chip omenesc îmbărbătându-i şi întărindu-i spre evlavie. Iar de zici, că acestea cu orânduire dumnezeiască s-au dat sfinţilor și ei se învredniceau cu deosebire de astfel de vedenii, ia pildă de bărbăţie de la sfinţii mucenici, care câteodată singuri, altă dată mai mulţi, în multe şi felurite locuri, pentru Hristos s-au războit şi, prin puterea care s-a pogorât asupra lor, au suferit în trupuri de lut cu bărbăţie, tăieturile fierului şi chinuri de tot felul — faptă care este peste fire. Că li se arătau lor Sfinţii Îngeri în chip vădit, ca să afle fiecare, că din belşug vine asupra lor dumnezeeasca Providenţă, pentru că ei suferă în fel şi chip, ispite şi necazuri pentru Dumnezeu, ca să fie vădită vitejia lor, şi vrăjmaşii ruşinaţi să fie, şi cu cât se îmbărbătau sfinţii prin vedenii de acest fel, cu atât şi potrivnicii se grăbeau cu războiul şi-şi pierdeau minţile în faţa răbdării acestora.

 

Şi ce trebuie să spunem despre asceţi, care străini erau de lume, şi despre anahoreţi, care cetăţi au zidit în pustie, şi lăcaş au făcut întru dânsa pentru îngeri? Că îngerii veneau la ei să-şi gătească loruşi sălaş, şi se întâlneau unii cu alţii, fiindcă slujeau aceluiaşi Stăpân şi băteau acelaşi război. Iar ei au îndrăgit singurătatea şi îşi aveau sălaşul lor în munţi, în peşteri şi în crăpăturile pământului, din dragoste către Dumnezeu. Și, precum ei părăsind cele pământeşti, au îndrăgit cele cereşti şi au urmat Sfinţilor îngeri, tot astfel după dreptate, — Sfinţii îngeri nu şi-au ascuns faţa lor de dânşii şi voia acestora au împlinit-o toată. Ba, uneori se şi arătau îngerii pustnicilor, învăţându-i cum trebuie să trăiască, şi uneori îi lămureau în nedumeririle lor; iar alteori îi mântuiau din ispite. Uneori sfinţii îi întrebau pe îngeri, ce trebuie să facă, alteori, îngerii îi călăuzeau pe ei, scoţându-i din rătăcire. Iarăşi, călcându-i vreo întâmplare cu primejdie, îi răpeau pe ei din mijlocul primejdiilor, apărându-i de şarpe, de pietre, de trasul în ţeapă şi de lovirea cu piatra; alteori, cum vrăjmaşul pe faţă bătea război cu sfinţii, în văzul ochilor li se arătau îngerii, zicând că sunt trimişi în ajutorul lor, şi multă îndrăzneală şi bărbăţie dându-le lor. Câteodată îngerii săvârşeau tămăduiri prin ei, iar altădată, ei tămăduiau pe sfinţi, dacă întru neputinţă cădeau. Şi uneori slăbind trupurile sfinţilor de mult post, îngerii le dădeau putere şi tărie, prin punerea mâinii; şi alteori îngerii le aduceau mâncare, pâini, care erau calde, sau alte feluri de hrană. Şi le-au prezis îngerii, unora dintre sfinţi, mutarea lor, şi altora, felul mutării lor. Şi de ce să pomenim atâtea fapte, care arată dragostea către noi şi purtarea de grijă a Sfinţilor îngeri, cea către drepţi? Căci ei se îngrijesc de noi ca nişte fraţi mai mari de cei mai mici. Și s-a zis, ca s-o ştie toţi că: „Aproape este Dumnezeu de cei ce întru adevăr îl chiamă“ (Ps. 144,19). Şi multă este purtarea Lui de grijă pentru cei ce s-au lăsat în voia Lui şi-L urmează din toată inima.

 

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 46-47)