Şi Sfinţii Părinţi au avut mari probleme cu ei înşişi. Unii dintre Sfinţii Părinţi spun: „Mintea noastră este rătăcitoare. Rătăceşte neîncetat şi nu poate în nici un chip să se smerească până nu vine Cel ce singur este puternic să o smerească. ”Dacă Sfinţii Părinţi au avut această luptă, înseamnă că toţi trebuie să ţinem minte asta – şi anume, că trebuie să ne ostenim să fim buni. Aşadar, mintea omului nu poate să se smerească până ce nu vine Cel puternic, Duhul Sfânt, până ce Duhul Sfânt nu-l luminează pe om. Omul îşi vine atunci în fire şi începe să cugete drept, şi pricepe că gândurile paşnice şi liniştite sunt pline de dragoste, bunătate, iertare, pace şi linişte. De ce ne-a poruncit Domnul să-i iubim pe vrăjmaşi, să ne rugăm pentru ei? Nu pentru ei, om bun, ci pentru noi! Câtă vreme ţinem în noi gânduri în privinţa vătămării pe care ne-au adus-o duşmanii, prietenii, rudele, semenii, nu avem pace şi nici linişte. Dacă stăpânul familiei este foarte împovărat cu griji pentru traiul şi asigurarea hranei familiei, săracul, nu are pace! Toţi din casă sânt atunci tulburaţi şi le este greu. Simt greutatea, dar nu ştiu ce-i la mijloc. Vedeţi cum gândurile noastre au înrâurire peste toate? Şi, fireşte, din pricina acestor gânduri ale noastre adeseori se întâmplă şi neînţelegeri în familie.

(Starețul Tadei, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 104)