- Gheronda, mă înfioară stihul: „Împunsă fiind coasta Ta, Dătătorule de viaţă, izvoare de iertare, de viață și de mântuire, tuturor ai izvorât”.

- Cum să nu te înfioare? Când mintea este pe Cruce, la ,,coasta rănită” a lui Hristos, la cuie, la fiere, la oțet și la toate pe care le-a pătimit Hristos pentru noi, acolo rămâne pironită şi nu mai umblă nicăieri. Atunci sufletul se roagă nerăspândit lui Hristos cel răstignit pentru sine și pentru toate sufletele celor vii și ale celor adormiţi, ca să le miluiască Hristos, Care a fost rănit pentru noi toți.

Mintea este un copil nesupus, un copil neastâmpărat și fără stăpân, care vrea să umble mereu încoace și-ncolo și să vagabondeze. Cu toate acestea, de ea depinde viața și mântuirea noastră. Dacă o ținem în frâu și o instruim, se liniștește, devine un copil bun și se pune în rânduială. De aceea, pe cât vă stă în putință, să nu vă lăsați mintea să hoinărească. Ci s-o instruiți duhovnicește, s-o învătați să stea acasă, în Rai, lângă Părintele ei, Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. VI - Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 174-175)