În al doilea rând, aș vrea să vă prezint o „filadă” Αχολεθιαι τῶν όσιας μητός ήμῶω Παρασχεβῆς τῆς Νεάς χαὶ τοῠ όσί ου Πατὸς ἠμῶν Γρηγορίου τοῠ Δεχαπολίτου. Este prima carte de slujbă tipărită în cinstea Sfintei Parascheva, în spațiul românesc, după aducerea sfintelor ei moaște la Iași. Un aspect deosebit este că Sfânta Parascheva a fost adusă la Iași de Vasile Lupu, Domnul Moldovei, iar slujba a fost tipărită pentru prima dată în Valahia, la București, și nu în Moldova cum „cuviința cerea‟. Unul din motive a fost „nestatornicia vremelor de atunci‟, însă, se cuvine a ne întreba „în ce limbă se făcea slujba Sfintei Parascheva de la 1641 până la 1692, când s-a imprimat această filadă‟? După mărturiile cronicilor, se pare că se săvârșea tot în grecește și românește după manuscrisele existente până atunci. Această situație confirmă că „Românii din Valahia serbau cu aceeași pompă și religiozitate amintirea Sfintei Parascheva ca și Românii moldoveni. Prin urmare, Valahienii considerau ziua Sfintei Parascheva ca o sărbătoare națională, de aceea s’a și imprimat în Valahia aceste servicii [...]‟. Iată ce spune Atanasie Comnen Ipsilant în cartea sa, Tὰ μετὰ τὴν ἅλωσιυ, p. 143, despre aducerea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva: „în anul mântuirei 1641, Domnul Moldovei Vasile Voievod a plătit datoria Patriarhatului […] 300 pungi de aspri și s’a făcut cu totul libere de orice datorie [...]”. Acesta ne mai spune că „Românii, deși separați între ei politicește, în Principate aparte, în realitate și în inima lor, se considerau totdeauna uniți, ca un omogen din punct de vedere religios și al graiului lor... Așa se explică de ce Constantin Brâncoveanu a dispus ca să se imprime Slujba Sfintei Parascheva împreună cu a Sfântului Grigorie Decapolitul în aceeași filadă [...]”. Din prefață acestei broșuri reiese marea influență pe care o aveau „Românii acelor vremuri de suferinți cumplite, ce îndurau creștinii Ortodocși din partea Turcilor și nu-i ajuta în greutăți și necazuri pe aceste mici popoare subjugate, Sârbi, Bulgari, Arnăuți, Cuțo-Vlahi și Greci, decât noi Românii! Urmele Românilor binefăcători se văd până astăzi, nu numai la popoarele creștine ortodoxe, căzute sub jugul turcesc, dar și în Sfântul Munte Athos, Iberia și Asia Mică și la toate Patriarhatele Ortodoxe”. Sfintele Moaște aduse cu multă cheltuială în Țară de către Domnitorii români, arată adânca și marea religiozitate a poporului român. (Cristina Muraru)