În duminica a 8-a după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii a fost rânduită citirea pericopei evanghelice consemnată de Sfântul Evanghelist Matei (14, 14-22), care face referire la minunea înmulțirii pâinilor în pustie de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Acest fapt a avut loc după ce Hristos a aflat cumplita veste că regele Irod Antipa a omorât pe Sfântul Ioan Botezătorul, în urma căreia S-a întristat atât El, cât și apostolii, și a trecut dincolo de Marea Galileei, din Betsaida într-un ținut mai arid, ferit de mulțime, pentru a se reculege.

Cei patru evangheliști spun faptul că Hristos era urmat de popor nu doar pentru că le vorbea atât de frumos despre Împărăția lui Dumnezeu, ci pentru că vindeca bolile, tămăduind și neputințele în popor: „... sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris” (cf. Ioan 21, 21).

Această minune săvârșită de Hristos are și corespondență în Vechiul Testament atunci când și Moise a hrănit poporul lui Israel cu mană cerească în timpul pribegiei de 40 de ani prin pustie până au intrat în Canaan și au mâncat din roadele acestei țări (cf. Ieșire 16, 35). Apoi, prorocul Elisei a hrănit o sută de oameni doar cu douăzeci de pâini de orz și spice de grâu nou, de la care au rămas și resturi (cf. II Regi 4, 42-44). Dar, Moise și Elisei au săvârșit minunile cu puterea lui Dumnezeu, pe când Hristos a făcut-o cu puterea Sa dumnezeiască.

Hristos privea cu drag la poporul lui Israel pentru că era Păstorul cel bun. El este Capul Bisericii prin Care se împărtășesc poporului dreptcredincios darurile și binecuvântările lui Dumnezeu. Apoi, prin intermediul Apostolilor, chiar după două mii de ani, prin punerea mâinilor, adică prin succesiune apostolică, prin arhierei și preoți, ajutați de diaconi, continuând și punând în practică până în ziua de astăzi cuvintele de odinioară ale Mântuitorului: „... dați-le voi să mănânce” (cf. Matei 4, 16).

Pătrunzând mai adânc în esența minunii, această „mâncare” este Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică Sfintele Taine, pe care credincioșii le iau după dezlegarea păcatelor în urma Tainei Mărturisirii. Este hrana cea duhovnicească, arvună pentru viața veșnică, din biserica primară și până la sfârșitul veacurilor.

Minunea înmulțirii pâinilor se repetă pe pământ în chip desăvârșit încă de la zidire, ca o Liturghie permanentă. În această minune nu trebuie să vedem doar o rezolvare de moment a unei probleme sau a unei necesități stringente, ci trebuie să descoperim sensul euharistic al acestei minuni pentru că se prefigurează Taina Euharistiei pe care Fiul lui Dumnezeu a instituit-o la Cina cea de Taină.

Să nu Îl întristăm și noi pe Mântuitorul așa cum au făcut-o Apostolii și poporul lui Israel care nu au înțeles acest sens euharistic, deși mulți dintre ei au afirmat că este proroc. Atunci când au trecut marea, în Capernaum, Hristos le-a spus: „... Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică...” (cf. Ioan 6, 26-27). Cât de frumoase, profunde și de nobile sunt aceste cuvinte dumnezeiești ale Mântuitorului!

Hristos este „Pâinea ce Vie” care s-a coborât din cer, iar noi suntem oameni în trupuri. Fiul lui Dumnezeu știe faptul că avem nevoie atât de hrană duhovnicească, cât și de hrană trupească, dar întotdeauna a dat întâietate hranei celei duhovnicești: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (cf. Matei 6, 22). Prin aceasta observăm faptul că Hristos a vorbit mai întâi despre Împărăția lui Dumnezeu – Cuvântul Vieții – ca hrană duhovnicească, apoi a săvârșit minunea propriu-zisă, ceea ce înseamnă că este Proniator, având grijă de creația Sa.

Putem spune că și anafura care se împarte credincioșilor după Sfânta Liturghie – pâine binecuvântată, amintește de cele douăsprezece coșuri pline de fărâmituri care au fost adunate după cei peste 5000 de bărbați, în afară de femei și de copii, care au mâncat și s-au săturat. Din acest motiv cei care participă la Liturghie nu trebuie să mănânce sau să bea ceva în dimineața respectivă, ca o jertfă care I se aduce lui Dumnezeu.

Așadar, după fiecare Sfânta Liturghie la care participăm, să mergem bucuroși la casele noastre mulțumind lui Dumnezeu, pentru că am primit „pâinea cea din pustie” spre trezvia sufletului, sănătatea trupului și spre viața de veci! Amin.