Lumea și-a pierdut controlul. A plecat de la oa­meni mărimea de suflet, jertfa. V-am spus de câteva ori în ce situație eram atunci cu hernia, acolo la Co­libă... Atunci când cineva suna clopoțelul la poartă, ieșeam să le deschid, chiar și prin zăpadă. Dacă cel ce venea avea probleme serioase, atunci nici nu mai simțeam durerea mea, deși mai înainte eram căzut la pat. Îl serveam cu o mână, iar cu cealaltă îmi țineam hernia. Cât timp vorbeam, nici măcar nu mă spriji­neam, deși mă durea tare, ca să nu înțeleagă acela că mă doare. Atunci când pleca, cădeam iarăși jos gră­madă de durere. Și aceasta nu pentru că mai înainte îmi trecuse durerea, că mă făcusem bine prin minu­ne, ci îl înțelegeam pe celălalt și astfel uitam de du­rerea mea. Minunea se săvârșește atunci când parti­cipă cineva la durerea celuilalt. Totul este să-l simți pe celălalt ca pe fratele tău și să te doară pentru el. Durerea aceasta Îl mișcă pe Dumnezeu și atunci El săvârșește minunea. Pentru că nu există nimic alt­ceva care să miște pe Dumnezeu ca noblețea, adică jertfa. Dar în vremea noastră, este rară noblețea, pen­tru că a intrat iubirea de sine, interesul. Rar se află un om să spună: „Să dau rândul meu celuilalt și lasă să mai întârzii eu”. Puține sunt sufletele acestea bi­necuvântate care se gândesc la celălalt. Chiar și la oamenii duhovnicești există un duh potrivnic, un duh al nepăsării.

Binele este bine, dar numai atunci când cel ce îl face jertfește ceva din sine: somn, odihnă etc. De aceea a spus Hristos: „din sărăcia ei...” (Luca 21, 4). Atunci când sunt odihnit și fac binele, aceasta nu are valoare. Dar atunci când sunt obosit și când cineva îmi cere, de pildă, să-i arăt drumul și o fac, atunci are valoare. Sau când sunt sătul de somn și merg să stau noaptea cu cineva care are nevoie de ajutor, nici aceasta nu are mare valoare. Dacă-mi place și vorba, pot să fac aceasta ca să mă bucur de tovărășie, să mă destind puțin. Dar dacă sunt obosit și fac o jertfă ca să ajut pe cineva, atunci simt o bucurie paradisiacă. Atunci, binecuvântarea lui Dumnezeu mă bombardează.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 210-212)