În anul 451 a avut loc Sinodul al IV-lea Ecumenic, găzduit în biserica „Sfânta Mare Muceniță Eufimia” din Calcedon, convocat de familia imperială, Marcian şi Pulheria. A fost cel mai mare sinod din antichitatea creştină, numărul participanţilor consemnat de istorici variind între 520 şi 630, cifre neegalate de o altă adunare de acest gen. Un rol deosebit în moderarea discuţiilor teologice din cele 15 şedinţe l-a avut patriarhul Anatolie al Constantinopolului.

Întrucât nu se ajungea la niciun consens, atât tabăra ortodoxă, cât şi cea monofizită insistând cu propriile argumente, patriarhul Anatolie a propus ca decizia să fie lăsată în voia Duhului Sfânt, prin mijlocirea Sfintei Muceniţe Eufimia, ale cărei moaşte odihneau în catedrala sinodului, spunând către eretici: „Să scrieţi voi într-o carte mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră şi amândouă scrisorile, pecetluindu-le, să le punem în mormânt, la preacinstitele moaşte ale Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, apoi să ne rugăm soborniceşte lui Dumnezeu cu post ca, prin această sfântă plăcută a sa, să ne descopere care este credinţa cea dreaptă”. Aceasta zicând Sfântul Anatolie, toţi au lăudat sfatul lui. Deci au scris două cărţi: dreptcredincioşii pe a lor, iar ereticii pe a lor. Apoi, pecetluindu-le cu peceţile lor şi descoperind mormântul sfintei, au pus amândouă scrisorile pe pieptul ei. Şi iarăşi acoperind mormântul, l-au întărit cu pecete împărătească şi cu strajă şi s-au rugat trei zile cu postire.

Şi sosind ziua a patra, împăratul împreună cu tot sinodul s-au dus la cinstitul mormânt al Sfintei Eufimia şi, desfăcând pecetea împărătească, când au deschis mormântul, au văzut scrisoarea celor dreptcredincioşi şezând în mâna dreaptă a sfintei, iar scrisoarea celor eretici, zăcând la picioarele ei. Şi de mirare era şi aceasta, că ea şi-a întins mâna sa spre împărat şi spre patriarh ca o vie, dându-le lor scrisoarea mărturisirii celei drepte. Atunci toţi s-au umplut de bucurie negrăită şi au dat slavă lui Dumnezeu, cântând cântări de laudă şi de mulţumire sfintei muceniţe şi închinându-se cu fierbinte dragoste moaştelor ei făcătoare de minuni.

Acest fapt este amintit şi în scrisoarea papei Leon I cel Mare, prin care confirmă hotărârile Sinodului al IV-lea Ecumenic, luate sub semnul lui Dumnezeu, arătat de minunea Sfintei Muceniţe Eufimia. Aşa s-a stabilit învăţătura de credinţă ortodoxă, că în persoana divino-umană a lui Iisus Hristos sunt două firi, dumnezeiască şi omenească, unite în chip „neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit”.