Cum au fost descoperite moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț?

Când au dat scândura la o parte, mare și uimitoare minune au văzut cu toții. Cuviosul Ioan dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcă era pus în mormânt chiar atunci, fără nici o schimbare a înfățișării lui.

Era un arhimandrit grec din America, părintele Pantelimon, care a fost preot slujitor la Sfântul Mormânt, care în tinerețe a fost ucenicul Sfântului Ioan și la acesta se mărturisea și venea de multe ori pentru sfat și cuvinte de învățătură. Părintele Pantelimon era plecat de vreo 23 de ani în America unde era egumen și duhovnic la o mănăstire înființată de dânsul. Despre cuviosul Ioan, părintele Pantelimon nu mai știa nimic. Într-o noapte, l-a văzut în vis pe Sfântul Ioan care i-a zis: „Dacă vrei să mă vezi, vino la peștera Sfintei Ana din Valea Hozevei”. Apoi, timp de o lună de zile nu a mai avut liniște și îl chinuiau gândurile să meargă să viziteze Sfintele Locuri ca să-l vadă pe cuviosul Ioan, bunul său duhovnic și povățuitor, neștiind că era de mult la Domnul. La 28 iulie 1980, a sosit cu un grup de pelerini greci din America la Mormântul Domnului. Auzind că părintele Ioan este trecut la Domnul, au venit în aceeași zi la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul să se închine și să-i vadă mormântul.

Ajungând la mănăstire, după ce s-au rugat și au aprins lumânări, părintele Pantelimon a cerut starețului mănăstirii binecuvântare să meargă împreună cu câțiva pelerini la peștera Sfintei Ana, să aprindă câte o lumânare și să se închine la mormântul cuviosului Ioan, care la unii dintre ei le fusese duhovnic. Starețul Amfilohie, la început, s-a împotrivit, dar văzând stăruința lor, le-a dat binecuvântare și a plecat și el cu dânșii la peșteră. Când au ajuns la peșteră, au urcat pe scară, au aprins lumânări și s-au închinat la mormântul cuviosului, au cântat un trisaghion și s-au odihnit puțin în peșteră. Acest grup era compus din vreo zece persoane. În timp ce se odihneau, părintele Pantelimon îi zice starețului Amfilohie: „Preacuvios părinte stareț, vă rog să ne dați binecuvântare să desfacem capacul mormântului să ne închinăm și noi la osemintele cuviosului Ioan, că de acum au trecut 20 de ani de când a adormit și sunt peste 20 de ani de când eu l-am văzut pentru ultima oară și am venit de la o distanță așa de mare în această pustie sălbatică să-l vedem și să ne închinăm la osemintele sfinției sale. La început, starețul s-a împotrivit, zicând: „Părinte Pantelimon, eu socot că tot ce s-a făcut este îndeajuns, să-l lăsăm pe părintele Ioan să se odihnească în pace, în veci, și să nu-l tulburăm”. Însă părintele Pantelimon împreună cu pelerinii veniți cu dânsul stăruiau mereu să desfacă mormântul.

Atunci starețul a zis unui pustnic ce era de față: „Părinte Hrisant caută ceva cu care să putem umbla la mormânt”. În colțul peșterii au găsit o bucată de fier cu care au desfăcut scândura de deasupra mormântului și îndată peștera s-a umplut de miresme sfinte. Atunci părintele Pantelimon i-a zis starețului: „Vedeți părinte stareț că mormântul cuviosului Ioan are miresme sfinte?”. Când au dat scândura la o parte, mare și uimitoare minune au văzut cu toții. Cuviosul Ioan dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcă era pus în mormânt chiar atunci, fără nici o schimbare a înfățișării lui. Mâinile, picioarele, fața, schima, epitrahilul, încălțămintea, toate erau neatinse. În picioare avea niște bocanci care erau așa cum a fost încălțat atunci. Hainele nu erau atinse defel, iar culoarea schimei și a epitrahilului era ca și nouă. De emoție, toți s-au schimbat la față și nu mai vorbeau nimic. Unii au început să plângă, iar alții să se roage și făceau semnul Sfintei Cruci, zicând cu voce tare: „Doamne miluiește! Părintele Ioan este sfânt!”.

Atunci au îngenuncheat toți, s-au rugat lui Dumnezeu și i-au mulțumit că i-a învrednicit să vadă cu ochii lor această mare minune și că ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un sfânt nou și au cântat troparul cuviosului: „Întru tine, părinte, cu osârdie, s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos, și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură preacuvioase părinte Ioane, duhul Tău”.

La urmă, părintele Pantelimon a cerut de la starețul Amfilohie să-i dea ceva de binecuvântare de la Sfântul Ioan și atunci a luat, cu binecuvântare și voia Sfântului Ioan, prima falangă de la degetul arătător al mâinii drepte, mâna care de atâtea ori l-a binecuvântat și dezlegat de fiecare dată când venea la Sfinția Sa pentru mărturisire și sfaturi de taină. Cu acest deget, în nopțile târzii, când erau împreună la gura peșterii și prin pustie, îi arăta Sfântul Ioan părintelui Pantelimon minunatele zidiri ale mâinilor lui Dumnezeu și tot cu acest deget îl avertiza când îi vorbea despre bunătatea lui Dumnezeu și jertfa Mântuitorului Hristos de pe Golgota, care în curând va veni la noi să ne cerceteze, dar de data aceasta nu ca doctor și Mântuitor, ci ca drept Judecător. Degetul Sfântului Ioan a fost luat de părintele Pantelimon și dus în America, unde părintele a înființat două mănăstiri, una de călugări (între care sunt și câțiva români) și una de măicuțe.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul. Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

Ultimele din categorie