Mărturia unui tânăr chinuit de duhuri rele, care a primit Botezul Ortodox

Tânărul a încercat să găsească vindecare la renumiți psihoterapeuți. Mai apoi, s-a apropiat de un renumit pastor protestant. Acela i-a făcut câteva exorcizări. Situația nu se îmbunătățise. Și atunci pastorul i-a spus: „Eu doar asta pot să îți fac. Dacă vrei ceva mai mult de atât, mergi la ortodocși!”.

Căci lupta noastră nu este împotriva cărnii și a sângelui” (Efeseni 6, 12)

Biserica Sfântului Luca era împodobită cu hainele de sărbătoare în acea zi. Trei băieți tineri, după câteva luni de catehizare, erau pregătiți pentru Sfânta Taină a Botezului și pentru intrarea lor în cadrul Bisericii lui Hristos.

Am început slujba premergătoare Botezului, a exorcismelor. La prima rugăciune de exorcizare, unul dintre tineri a început să tușească într-un mod ciudat. Încep să citesc a doua rugăciune de exorcizare și tusea tânărului devine țipăt. Îngenunchează. Se apleacă cu capul la pământ.

Unul dintre credincioși se apropie de mine. Îmi arată pe tânăr și propune să opresc slujba. „Ceva serios i se întâmplă”, îmi spune. Îi fac semn că nu mă voi opri. Nu vreau să îi spui creștinului respectiv că știu ce se întâmplă. Nu vreau să îl sperii.

Tânărul se ocupase activ cu practici New Age, cu invocări de duhuri și lucruri de genul acesta. Ajunsese la un nivel în care putea să converseze cu duhurile pe care le invoca. Într-un oarecare moment însă s-a înștiințat de faptul că legătura lui cu aceste duhuri îi crea serioase probleme trupești și duhovnicești. A încercat să găsească vindecare la renumiți psihoterapeuți. Mai apoi, s-a apropiat de un renumit pastor protestant. Acela i-a făcut câteva exorcizări. Situația nu se îmbunătățise. Și atunci pastorul i-a spus: „Eu doar asta pot să îți fac. Dacă vrei ceva mai mult de atât, mergi la ortodocși!”.

Tânărul nu auzise de Biserica Ortodoxă până atunci. S-a interesat de aceasta și într-o duminică a venit în biserica Sfântului Luca și a participat la Sfânta Liturghie. Pentru prima oară a simțit că se întâmplă ceva diferit înlăuntrul lui. Un sentiment fără precedent. S-a apropiat de mine. Mi-a povestit toată istoria vieții lui. Și din acea zi, și nu numai, s-a integrat în programul nostru de catehizare pe o perioadă de mai multe luni și, de asemenea, era nelipsit de la toate slujbele ce se săvârșeau în biserică.

Astăzi a venit binecuvântatul moment pentru el să primească Sfântul Botez. Și acum, în timpul rugăciunilor de exorcizare, tânărul, literalmente, se lupta cu duhul cel rău.

Rugăciunile se termină. A venit momentul lepădării de satana. „Te lepezi de satana?”, întreb. Catehumenii, pe rând, răspund. Tânărul respectiv, încă îngenunchiat, răspunde cu o voce stinsă și tremurândă: „Mă lepăd!”.

Continui cu întrebările despre unirea cu Hristos. Același scenariu. Dar acum, în timp ce catehumenii rostesc Simbolul de credință, tânărul în cauză se ridică foarte timid. S-a oprit a mai tuși și a țipa. Fața lui era în continuare foarte palidă. Slujba Sfântului Botez a continuat fără alte lucruri neprevăzute. La sfârșit, cei trei botezați s-au împărtășit pentru prima oară cu Trupul și Sângele lui Hristos. Creștinii se grăbesc cu bucurie să-i felicite. Tânărul respectiv rămâne tăcut, foarte palid, dar liniștit.

În ziua următoare, tânărul recent botezat a venit să mă viziteze la birou. „Vreau să vă vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat!”, îmi spune. „Cu drag!”, îi răspund, „te ascult”.

Mi-a povestit ce i s-a întâmplat în timpul lepădărilor. Auzea înlăuntrul lui zeci de voci care zbierau. A simțit câteva prezențe demonice ce se luptau. A simțit că se îneacă. La momentul unirii cu Hristos vedea cum duhurile întunecate ieșeau din trupul lui ca un nor de fum. Vocile și senzația de înec se opriseră. Se liniștise.

Seara, cu puțin timp înainte de a se culca, o prezență demonică a intrat în dormitorul lui și l-a întrebat: „De ce ne-ai izgonit? De ce?”. „Am urmărit-o fără să vorbesc”, a continuat tânărul. „Am făcut semnul Sfintei Cruci și duhul demonic a dispărut. Părinte, vă spun adevărul! Era pentru prima oară când nu simțeam frică. Era pentru prima oară când am simțit cum duhul cel rău a fost dominat de frică”.

Nu am vorbit. L-am îmbrățișat și cu lacrimi în ochi. Apoi am rostit: „Binecuvântat este Dumnezeu, Care dorește ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința cea adevărată totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

De la același autor

Ultimele din categorie