Lepădările de la botez – războiul este declarat, iar miza-i viaţa veşnică

A te lepăda de satana nu înseamnă doar a respinge o fiinţă mitologică în a cărei existenţă nici nu se mai crede. Înseamnă a respinge toată această concepţie despre lume, plină de suficienţă şi de deznădejde.

Când lumea toată a devenit creştină, identificându-se cu credinţa creştină, şi a adoptat cultul creştin, semnificaţia acestei lepădări (de satana) a început să se piardă fiind pe punctul de a fi considerată un ritual arhaic şi anacronic, curiozitate care nu trebuie să fie luată în serios. Creştinii s-au obişnuit definitiv cu ideea că creştinismul este parte integrantă a lumii şi că Biserica nu este decât o expresie religioasă a valorilor terestre. Noţiunea de tensiune sau de conflict între credinţa creştină şi lumea exterioară s-a estompat în conştiinţa creştină modernă.

Astăzi încă, în ciuda prăbuşirii evidente a atâtor lumi, imperii, popoare şi state aşa-zis creştine, nenumăraţi creştini sunt încă încredinţaţi că nu există nimic fundamental negativ în lumea noastră şi că este perfect posibil să accepte modul ei de viaţă, valorile şi priorităţile ei, împlinind concomitent şi datoriile religioase ale creştinului.

Mai mult, Biserica şi creştinismul, ele însele sunt considerate mai degrabă ca mijloace prin care trebuie să ajute la realizarea unei vieţi prospere şi fericite în această lume, ca un fel de terapeutică spirituală care permite să fie rezolvate toate tensiunile şi conflictele şi care aduce acel echilibru interior care garantează succesul, stabilitatea şi fericirea. Chiar ideea conform căreia creştinul trebuie să renunţe la anumite lucruri, şi acestea nu sunt doar acte imorale şi vinovate, ci o întreagă viziune asupra vieţii, un ansamblu de priorităţi, o atitudine fundamentală în raport cu lumea, şi că viaţa creştină este totdeauna o cale strâmtă şi o luptă – toate acestea au fost practic abandonate şi nu mai figurează în centrul mentalităţii creştine de azi.

Cumplitul adevăr este că o majoritate copleşitoare creştină pur şi simplu nu mai sesizează prezenţa şi acţiunea lui satan în lume şi nu mai simt, deci, nevoia de a renunţa la lucrurile şi la slujirea lui. Ei nu mai discern evidenta idolatrie care impregnează ideile şi valorile în care oamenii trăiesc azi şi care determină, orientează şi aservesc viaţa lor mult mai mult decât idolatria tangibilă a păgânismului de altădată. Ei rămân orbi la faptul că acţiunea lui satan constă esenţialmente în a falsifica şi a contraface, a deturna de la semnificaţia lor reală însăşi valorile pozitive, a face ca albul să pară negru şi invers, a practica jocul subtil şi pervers al minciunii şi confuziei.

Ei nu văd că noţiuni apriori pozitive şi chiar creştine – ca acelea de libertate, eliberare, dragoste, fericire, propăşire, deplină realizare a posibilităţilor fiecăruia, noţiuni care sunt cu adevărat la baza conştiinţei omului şi a societăţii moderne, motivaţia şi ideologia acestei societăţi – toate acestea pot fi deturnate de la sensul lor real şi să devină vehicule ale demoniacului. Ori, însăşi esenţa a tot ceea ce este demoniac o constituie totdeauna mândria: pompa diaboli. Adevărul, în ceea ce-l priveşte pe omul modern, fie că este un conformist respectuos faţă de lege, ori un virulent contestatar, este că cel mai adesea el este ameninţat fie de mândrie, fie de reversul mândriei – deznădejdea. Astfel, a te lepăda de satana nu înseamnă doar a respinge o fiinţă mitologică în a cărei existenţă nici nu se mai crede. Înseamnă a respinge toată această concepţie despre lume, plină de suficienţă şi de deznădejde. Desigur, satan nu va uita această respingere, această sfidare, această lepădare: „Suflă-l şi scuipă-l pe el!”.  Războiul este declarat. Începe o luptă a cărei miză reală este viaţa veşnică. Creştinismul acesta este! Şi acesta este sensul ultim al opţiunii noastre.

(Alexander Schmemann, Din apă și din Duh. Studiu liturgic al Botezului, traducere Pr. Prof. Ion Buga, Editura Symbol, 1992, pp. 51-52)

De la același autor

Ultimele din categorie