Astăzi a venit fotograful Erić să ne rоаgе pentru fratele său Marko, ca să fie primit în Şcoala monahală. „Deşi Marko al meu – ne spuse – a fost totdeauna evlavios, anul acesta a păcătuit în Vinerea Mare şi s-a apucat să repare un drum. Imediat după aceea i s-a anchilozat mâna stângă, de nu a mai putut s-o mişte. Asta a durat timp de trei luni. A mers la medic şi medicul i-a spus că în ştiinţa medicinei nu există nici un leac şi nici o modalitate să fie ajutat ca mâna să i se îndrepte. Marko era în mare necaz. A început să se roage fără încetare lui Dumnezeu. În somn i s-a arătat un om, i-a spus de unde i se trage aceasta, şi i-a spus că la oameni nu poate afla leac. Tocmai în ziua Sfântului Petru am mers eu cu Marko la biserica Ružica, iar după Liturghie – la apa Sfintei Parascheva. A băut Marko din apa aceea şi şi-a stropit mâna anchilozată. Imediat anchilozarea a cedat, iar a doua zi a putut să mişte mâna liber. Iată-l, acum este teafăr de tot. A făgăduit că nu va mai lucra niciodată în zi de sărbătoare.”

Relatarea despre tămăduire la apa Sfintei Parascheva a Ohridei. În Ohrida este bine cunoscută casa familiei Fortomanović. Răposata Efimija Fortomanović a născut mai mulţi copii, băieţi şi fete. Ea a murit în anul 1927. Fiicele sale ne-au povestit cum mama lor, Efimija, fusese odată grav bolnavă cu nervii. S-au străduit s-o ajute toţi din jurul ei, şi fiii, şi ginerii. Au cheltuit, au tratat-o, dar nu era de folos. Odată, când s-a vorbit în prezenţa ei de locurile sfinte de la Ohrida, s-a hotărât Efimija să meargă până la Sfânta Parascheva de lângă Ohrida. Acolo există Apa sfântă (aghiasmă), de la care mulţi au dobândit ajutor ceresc. Cum Efimija nu putea merge pe picioare, au pus-o pe cal. Şi pentru că o apuca des ameţeala, au legat-o la ochi, şi aşa, sprijinită de băieţi de ambele părţi, a venit călare până la Apa sfântă de sub Mănăstirea Sfintei Parascheva. Acolo a băut apă şi s-a spălat pe faţă. A stat până spre seară, a băut de câteva ori apă şi s-a spălat pe faţă. Spre seară a călărit pe cal fără să se lege la ochi. Ameţeala i-a trecut, iar apoi şi nervozitatea a dispărut de tot. Acestea ni le-a relatat, în prezenţa şi a altora, doamna Hrizija Ćirković, fiica răposatei Efimii, care – după cum spunea – o însoţise pe mama bolnavă la Sfânta Parascheva şi la întoarcere.

Minunea Sfintei Parascheva în Cetatea Belgradului. Cele ce urmează ni le-a relatat renumitul medic doctor Kolesnikov (a absolvit Medicina şi a fost medic la Belgrad):

Într-o zi a venit la consultație o femeie şi mi-a arătat ambele mâini acoperite de negi de mărimea bobului de fasole. Îngrozitor, niciodată nu văzusem boala aceea într-un asemenea hal. Cugetam ce să-i propun ca leac. Iar ea m-a întrebat: cred, oare, că ar fi bine să meargă la aghiasma Sfintei Parascheva din cetate? I-am răspuns că este bine, dacă are credinţă puternică. Ea s-a dus. După numai cinci zile, a venit din nou şi mi-a arătat ambele mâini complet curate, fără nici un neg; mai mult, fără cea mai mică cicatrice sau urmă de negi. După aceea, a venit un coleg de-al meu mai tânăr şi mi s-a plâns cum l-au năpădit negii. I-am relatat, în treacăt, cazul femeii aceleia. El zise că ar vrea şi el să încerce. I-am spus că pentru aceasta este nevoie de credinţă. El nu a zis nimic şi a plecat. Când ne-am revăzut, mi-a relatat că a fost în Cetate, dar că nu i-a fost de nici un folos. Desigur, neavând credinţă, a rămas nevindecat.

Din scrisoarea către Cercul Surorilor Sârboaice din Duluth (Minnesota). S-au scris cărţi despre minunile Sfintei Parascheva şi nimeni dintre muritori nu le-ar putea enumera şi reda în scris. Dar eu voi menţiona aici două sau trei minuni care s-au petrecut în vremea noastră.

În Cetatea Belgradului există biserica Sfintei Parascheva (Sfânta Vineri), în care cândva s-a aflat chivotul cu trupul ei. Trupul a fost strămutat în România, dar a rămas biserica şi izvorul Apei sfinte în biserică. În fiecare vineri, acolo se adună belgrădenii şi se aduc bolnavii pentru vindecarea cu ajutorul acelei Ape sfinte. Într-o vineri am văzut acolo în faţa bisericii o evreică din Panciova. Multe femei stăteau în juru-i şi o întrebau. Şi ea povestea cum orbise de tot, cum medicii nu au putut-o ajuta de fel; şi la sfatul unei creştine din vecini, a fost adusă la biserica Sfintei Parascheva. De îndată ce s-a spălat cu Apă sfântă, a început să zărească puţin. După trei vineri, a redobândit vederea complet. Când am văzut-o eu, ochii îi erau deschişi, doar la marginea albului din ochi se vedeau rotocoale roşii subţiri. Atunci a spus ea de faţă cu toţi: „Eu am făgăduit Sfintei Parascheva că mă voi boteza imediat ce mă voi însănătoşi de tot, şi am s-o fac zilele acestea”.

Un colonel de aviaţie din Kraljevo m-a invitat de ziua Sfântului, ocrotitor al casei, ziua Sfintei Parascheva, şi mi-a relatat cazul său:

În Primul Război Mondial fusesem încercuit de trupele austriece. M-am apărat până am putut. La urmă am căzut la pământ, şi zăceam pe spate, rănit. Un ofiţer austriac s-a apropiat furios ca o fiară, ridică cuţitul şi mă prinse de grumaz ca să mă înjunghie. Eu strigai doar: „Sfântă Paraschevo, scapă-mă!”. Şi în momentul acela mi-am pierdut cunoştiinţa. Când mi-am revenit, eram la spital. Am aflat că acel ofiţer care vroia să mă înjunghie s-a speriat deodată de vocea cuiva care a zis: „Zurück!“ (Înapoi!). Şi astfel, el a fugit, iar pe mine m-a lăsat în viață. De atunci eu serbez ca sfânt ocrotitor al casei pe Sfânta Parascheva, mult mai festiv şi mai bucuros, decât o făcusem vreodată până atunci.

Toate popoarele ortodoxe serbează pe Sfânta Parascheva ca pe o mare sfântă. Iar pentru sârbi ea este şi slavă, şi fală, şi mândrie, căci este din sângele şi din neamul lor. Şi este mai ales pentru femeile sârboaice, căci Sfânta Parascheva este cea mai mare povăţuitoare a poporului sârb dinaintea Sfântului Sava. De aceea este foarte de înţeles că sârboaicele din Duluth au luat ca patron al Cercului lor pe Sfânta Parascheva. Fie-le de ajutor tuturor, şi lor şi musafirilor lor. Amin.

În Sinaxarul grecesc este consemnat şi cazul ajutorului miraculos al Sfintei Parascheva dat insulei Hios în anul 1442. Un călugăr pe nume Amvrosie oficia slujba vecerniei în biserica Sfintei Parascheva. În biserică nu era nimeni. Spre sfârşit se puse o ploaie straşnică, cu vuiet mare, şi a plouat toată noaptea. Amvrosie nu putea să iasă din biserică. Gândind că insula toată se va prăpădi de potop, el începu să se roage Sfintei Parascheva să salveze ţara lui şi să mijlocească milostivirea lui Dumnezeu cel mâniat cu dreptate. Spre dimineaţă îl apucă somnul şi văzu acoperişul de pe biserică parcă dispărut, iar în înaltul cerului un nor luminos şi în nor o femeie frumoasă la chip stătea la rugăciune către Dumnezeu. După isprăvirea rugăciunii, ea îi spuse ieromonahului: „Amvrosie, nu te înfrica, îţi este salvată ţara”. Şi ploaia imediat conteni. De atunci, pe insula Hios se prăznuieşte foarte festiv ziua Sfintei Parascheva.

(texte preluate din ediţia de Opere, vol. VII, Belgrad, 1961, pp. 818-819; vol. X, Himestier, 1983, p. 496; vol. XIII, Himestier, 1986, p. 152)