Trandafirul dăruit de Sfântul Efrem cel Nou unui bolnav

 

Trandafirul care rămăsese agăţat la icoana Sfântului a căzut în acel moment în capul omului care cu puţine zile înainte, din aproape mort, Sfântul nostru l-a înviat şi în acea clipă a auzit glasul dulce al Sfântului spunându-i: „Spune tare, copilul meu, ca să audă toţi, că te-am făcut bine”.

Se înserase, stelele se iviseră una câte una ca nişte candele sfinte pe cer. Era primăvară şi mănăstirea noastră, cufundată în sfânta ei tăcere, îşi primea vizitatorii întârziaţi şi grăbiţi. Un frate al unui om pe moarte m-a chemat să-l însemnez în semnul crucii cu sfintele moaşte ale Sfântului nostru pe fratele său în spital. Era atât de bolnav, încât îi cumpăraseră şi cele pentru înmormântare. Toţi plângeau în jurul său, situaţia lui era deznădăjduită; pentru o clipă a deschis cu efort ochii şi cu glas întretăiat şi prin semne pe care abia le-am înţeles, a întrebat: cum se numeşte Sfântul? I-am spus: Sfântul Efrem şi am continuat, spu­nându-i: Sfântul te va face bine şi vei veni pe picioarele tale ca să i te închini. Era în Săptămâna Stâlpărilor, în ziua de vineri când l-am vizitat. În Vinerea Mare, ieşind din biserică, în chip uimitor l-am văzut şezând în spaţiul de dinaintea curţii interioare, plin de bucurie şi veselie pentru darul de mult preţ al sănătăţii, pe care i l-a dăruit Sfântul.

În ajunul praznicului Sfântului nostru, toate surorile cu bucurie am pregătit biserica. În momentul în care am terminat cununa pentru icoana Sfântului şi am coborât de pe scaun, în acea clipă a căzut un trandafir mare şi s-a oprit pe geamul ce se află peste obrazul Sfântului. Am urcat iarăşi ca să-l pun la locul lui, dar pentru o clipă am gândit şi am zis: „ÎI voi lăsa şi oriunde voieşte Sfântul, acolo îl va dărui”. Au trecut mai multe ore şi slujba a început. Au venit mulţi credincioşi din diferite părţi, cei mai mulţi din clasele sociale înalte. Sosi şi cel vindecat de Sfântul nostru şi au trecut înainte atâţia alţii şi toţi s-au închinat la sfânta sa icoană. În acea clipă s-a întâmplat ceva uimitor. Trandafirul care rămăsese agăţat la icoana Sfântului a căzut în acel moment în capul omului care cu puţine zile înainte din aproape mort Sfântul nostru l-a înviat şi în acea clipă a auzit glasul dulce al Sfântului spunându-i:

„Spune tare, copilul meu, ca să audă toţi, că te-am făcut bine”.

Acela însă a tăcut, cu toate că Sfântul i-a zis de multe ori: „Nu ascunde, copilul meu, facerea de bine pe care ai primit-o”, şi atunci fiul lui a strigat şi din când în când zicea „s-a făcut bine tatăl meu, s-a făcut bine tatăl meu” şi bucuria era zugrăvită pe faţa lui. Recunoştinţa este virtute cerească, de aceea şi Hristos, atunci când doar unul dintre cei zece leproşi s-a întors ca să mulţumească Făcătorului de bine, a zis cu tristeţe: „Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?”.

(Vedenii şi minuni ale Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, facătorul de minuni, vol. I-II, Sfânta Mitropolie a Atticei, Sfânta Mănăstire Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu, Muntele Neprihăniţilor - Attica, traducere din neogreacă de Nicuşor Deci, pp. 92-93)

Ultimele din categorie