Au venit la părintele două surori. Cea mai mică e logodită, îndrăgostită, fericită, din tinereţe cu un caracter vesel; cea mai mare e liniştită, îngândurată, rugătoare la Dumnezeu. Una îi cere binecuvântare pentru alegerea sa, iar cealaltă tunderea în monahism. Părintele îi dă miresei mătănii, iar celei mai mari îi spune: „Ce fel de mănăstire! Te vei căsători, şi nu acasă, iată ce-ţi spun!” şi a numit o gubernie, în care ele nu mai fuseseră niciodată.

Ambele se întorc la Petersburg. Mireasa află că per­soana iubită a înşelat-o. Aceasta a provocat în ea o mare transformare, pentru că era foarte ataşată de el. A cunos­cut deşertăciunea a tot ceea ce o preocupase mai înainte, cugetul i s-a îndreptat către Dumnezeu şi în scurt timp s-a adăugat monahiilor. Între timp, cea mai mare a primit o scrisoare dintr-o gubernie îndepărtată, de la o mătuşă uitată, o femeie credincioasă, care locuia în vecinătatea unei anume mănăstiri. Ea a chemat-o spre a cunoaşte mai bine viaţa monahiilor. Însă lucrurile s-au petrecut cu totul altfel. La această mătuşă, ea a făcut cunoştinţă cu un băr­bat trecut de prima tinereţe, care avea un caracter foarte potrivit cu felul ei, şi s-au căsătorit.

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, p. 20)