Să nu trecem cu uşurinţă peste povaţa Apostolului. S-o cercetăm cu atenţie, pentru că ne învaţă cu multă înţelepciune. Care este cel mai profund înţeles al ei? Ce vrea să ne înveţe? Ascultaţi!

 

Apostolii au străbătut lumea-n lung şi-n lat, dezrădăcinând rătăcirea idolatră şi răspândind pretutindeni adevărul evanghelic. Au descurajat orice fărădelege, au curăţat murdăria păcatului şi i-au învăţat pe creştini să nu aibă nici o legătură cu idolii, ci să-L adore pe singurul Dumnezeu adevărat, aşteptând învierea morţilor şi Împărăţia cerurilor. Toate acestea însă au provocat împotrivire, au pornit război, cel mai înfricoşător dintre toate războaiele. Au izbucnit tulburări peste tot, în toate regiunile, la toate popoarele, în toate oraşele, în toate casele. Predica evanghelică a desfiinţat morala veche şi a adus una nouă. Astfel luptătorii tradiţiilor idolatre s-au răsculat. Împăraţii şi domnitorii au arătat severitate incredibilă, poporul se afla în tulburare, judecătorii pedepseau cu mare asprime. Vrăjmaşii lui Hristos au predicat război total împotriva credincioşilor Lui. Prigoane, arestări, întemniţări, exiluri, ameninţări, torturi cumplite, morţi dureroase... Lumea întreagă semăna cu o mare furtunoasă, care provoca naufragii repetate. Tatăl se lepăda de fiu, pentru că era creştin; fraţii se despărţeau; stăpânii se înfuriau pe robii lor. Teamă de prieteni; teamă de străini; teamă chiar şi de rude. Mare învălmăşeală. Ai fi zis că natura s-a răsculat împotriva ei însăşi. Văzând, aşadar, fericitul Pavel, pedagogul lumii şi dascălul înţelepciunii cereşti, chinurile aspre şi necazurile grele, pedepsele nesuferite şi morţile înfricoşătoare la care erau supuşi creştinii, cu nădejdea bunătăţilor viitoare ale împărăţiei cerurilor, ce le-a spus? „Căci socotesc că patimile vremii de acum nu sunt vrednice faţă de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 8, 18). Ce-mi spuneţi, scrie Apostolul, despre răni, călăi, pedepse, foamete, lipsuri, temniţe şi lanţuri? Toate acestea şi încă pe atâtea nu pot să egaleze slava, răsplata şi cununile noastre. Căci încercările se sting odată cu viaţa aceasta, în vreme ce fericirea cerească este infinită. Necazurile pământeşti sunt trecătoare, pe când bunătăţile cereşti sunt veşnice.

 

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, pp. 24-25)