Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la Mănăstirea Vorona: „Și în viața de mănăstire, și în viața de familie, avem nevoie de legătura noastră cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu”
A devenit o binecuvântată tradiție ca în fiecare an, sute de credincioși din Botoșani să participe la manifestările prilejuite de hramul Mănăstirii Vorona – Nașterea Maicii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 8 septembrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Ca un fapt inedit al hramului, anul acesta a avut loc prima ediție a Pelerinajului pedestru cu ocazia sărbătorii Nașterii Maicii Domnului. Pelerinajul a debutat sâmbătă dimineață cu Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, iar la drumeție s-a alăturat și Părintele Mitropolit Teofan.
Pelerinii prezenţi la manifestările legate de hramul Voronei au avut ocazia să se închine și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost așezată în curtea aşezării monahale.
„Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nu ne părăsește”
În cuvântul rostit către obște și credincioșii prezenți, ierarhul a afirmat că Maica Domnului este creștinilor izvor de mângâiere și de ajutor în vreme de secetă sufletească și de mâhnire:
Alergăm la Biserica lui Hristos, acolo unde se află fântâna harului și a binecuvântării, care poate să umple de bucurie, de veselie duhovnicească golul din inimile noastre. Suntem chemați să alergăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi de duminică și sărbătoare, pentru că în Sfânta Liturghie se află izvorul care alungă din noi mâhnirea, uscăciunea, împietrirea sufletului. Suntem chemați să alergăm la mângâierea care ne vine din scripturi, mângâierea care vine prin citirea cărților sfinte, care aduc rouă duhovnicescă în seceta sufletelor noastre. Să avem gândul la Dumnezeu cât mai des în timpul zilei, dimineața și seara, dar în timpul zilei bine ar fi, așa cum cer sfinții părinți, să avem gândul la Dumnezeu cât mai des decât răsuflarea trupului nostru. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cărțile cele sfinte și gândul la Dumnezeu sunt izvoare de apă binecuvântată care pot pătrunde în adâncimea firii noastre, să înlăture uscăciunea de duhovnicească.
Desigur, acest lucru nu îl putem face oriunde. Dumnezeu a rânduit două spații în care să se desfășoare cu adevărat viața noastră creștinească. Pentru câțiva dintre noi, viața de mănăstire, și pentru toți ceilalți, viața de familie. Acestea sunt cele două spații în care Dumnezeu se arată, mănăstirea prin smerenia ei, iar familia prin nașterea și creșterea de prunci, acestea sunt cele două spații care, gestionate corespunzător, cu mila lui Dumnezeu și rugăciunile Preacuratei Sale Maici, omul poate fi ferit de sârpiciune. Și chiar dacă este cuprins de aceasta, trăind în spațiul mănăstirii sau în spațiul familiei, bogăția cea duhovnicească a Cerului se revarsă peste noi.
Și în viața de mănăstire, și în viața de familie, avem nevoie de legătura noastră permanentă cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Conștiința Bisericii o numește „marginea doririlor”, adică dincolo de care nu se cuvine să avem o altă dorire. Ea este numită „hrănitoarea trupurilor și sufletelor noastre”, „hrănitoarea noastră cea de veci” o numește rugăciunea pe care creștinul o rostește înainte de Sfânta Împărtășanie. Tot în aceste rugăciuni Maica Domnului este numită „cercetătoarea neputințelor sufletelor noastre”. Aplecându-ne genunchii în fața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, simțind uscăciunea din sufletele noastre, nădăjduim în rugăciunea ei îndreptată către Fiul lui Dumnezeul, având încredințare în mila lui Dumnezeu, deși suntem lipsiți de rouă, de ploaie, de duh, Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nu ne părăsește.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, ierodiaconul Veniamin de la Mănăstirea Sihăstria Voronei a fost hirotonit ieromonah, iar monahul Paisie de la Mănăstirea Cozancea a fost hirotonit ierodiacon.
Hramul s-a încheiat cu o agapă, oferită credincioşilor prin grija stavroforei Teofana Scântei, stareţa mănăstirii.
Scurt istoric
Denumirea mănăstirii vine de la pârâul Vorona, consemnat într-o carte domnească din 16 noiembrie 1433. La începutul secolului al XVII-lea, câţiva călugări au ridicat o bisericuţă din lemn cu hramul Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Peste un secol, familii de boieri moldoveni au contribuit la înflorirea Voronei, care a dobândit faimă în istoria monahismului şi ortodoxiei. Au fost construite două mari biserici din zid şi una mai mică în cimitir, precum şi schitul din apropiere, numit Sihăstria Voronei, devenit după 1990 o mare mănăstire de sine stătătoare. Până în 1968, Vorona a fost mănăstire pentru călugări, iar din 1968 a devenit mănăstire pentru maici, în fruntea obştei fiind rânduită maica Teofana Scânteie de la Mănăstirea Râşca.
