Mituri despre dragoste și relația de iubire (I)
„Niciodată nu o să ne certăm sau să ne criticăm.” – Viața reală este de așa natură că până și în perechile ideale oamenii intră în conflict și se ceartă din când în când, își critică unul altuia comportamentul (lucru pe care îl știi și singură) – dar starea în care te afli acum, în starea stadiului inițial al îndrăgostirii, recunoști asta numai cu mintea, nu și cu inima.
De la îndrăgostiți auzi adeseori afirmații de genul celor de mai jos. Ce credeți, care dintre ele sunt adevărate și care nu? Pentru a evita dezamăgirile, este bine să îți clarifici de la început principiile în care alegi să crezi.
1. „Dacă o să-mi afli defectele, o să mă părăsești.” – Cred că ești de acord cu mine – defecte are oricine. Nimeni nu e perfect. Nu ai de ce te teme că o să fii dată în vileag. Iubitul tău te știe demult cum ești – și totuși, relația voastră nu s-a destrămat. Fii tu însăți, recunoaște-ți toate defectele și calitățile. Dacă te temi de ceva, nu-ți mai ascunde fricile de omul iubit – și nici de tine însăți. Alesul tău te poate ajuta să-ți învingi frica, îți poate da sentimentul de siguranță.
2. „Noi doi suntem una.” – Și acesta este un mit, o rătăcire. În viața reală, tu ești tu, el este el, și doar în viitor, după multă vreme, apare ceea ce s-ar putea numi „noi”. Dar și într-o relație de durată (cu vechime) tot rămân granițe între personalitățile care sunt cuprinse în „noi”, și oricum, nu are loc dizolvarea totală a unuia în celălalt. Și asta e ceva normal – ca atare, nici nu trebuie să se tindă spre așa ceva.
3. „A fi vulnerabil este întotdeauna rău.” – În realitate, a fi vulnerabil duce câteodată la urmări negative, dar alteori și la unele pozitive. Însă calea către intimitate trece întotdeauna prin vulnerabilitate. Relațiile bune, apropiate, merită riscul – nu nechibzuință, nu impulsivitate, când nu știi cui și de ce îți încredințezi sufletul, ci riscul deschiderii sufletești.
4. „Niciodată nu o să ne certăm sau să ne criticăm.” – Viața reală este de așa natură că până și în perechile ideale oamenii intră în conflict și se ceartă din când în când, își critică unul altuia comportamentul (lucru pe care îl știi și singură) – dar starea în care te afli acum, în starea stadiului inițial al îndrăgostirii, recunoști asta numai cu mintea, nu și cu inima.
5. „Dacă ceva nu merge bine, e vina mea. Sunt un om rău.” – În viața reală sunt lucruri care pot să nu meargă bine din vina ta, însă nu toate – nici pe departe. Senimentul vinovăției, rușinii, este unul apăsător, însă și mai apăsătoare este trăirea sentimentului de neajutorare, conștiința faptului că nu depinde nimic de tine. Iată de ce femeile se împovărează cu superresponsabilitatea pentru tot ce nu merge atât de bine cum ar vrea ele. Nu există nimic mai greșit decât cele două extreme: „Eu sunt vinovat(ă) pentru tot” și „Tu ești vinovat(ă) pentru tot”. Într-o relație, fiecare străbate partea sa din drum: prin urmare, dacă există vinovați, vinovați sunt amândoi. Nu-ți asuma mai mult de cincizeci la sută din răspunderea pentru deteriorarea relației voastre: situația a fost creată de amândoi, și s-o schimbați puteți doar împreună.
(Valentina Moskalenko, Cum să fii fericită în dragoste și căsătorie, Editura Sophia, București, 2017, pp. 30-55)
*Cartea se adresează femeilor care au dificultăți în a se raporta corect la iubire și relația cu un bărbat. Cu toate acestea, fiecare se poate regăsi într-o măsură mai mică sau mai mare și are ceva de învățat din ea.
