Pe toți pe care toată lumea îi slăvește, moartea îi alungă din lume. Moartea adună la un loc măririle, deșertăciunile, toată cruzimea și ambiția omului și aruncă pe ele o lopată de pamânt.

Vai de acela care va cădea la pat îndușmănit cu Dumnezeu și de acolo trece la veșnicie. Am văzut că împărații și bogații se îngrozesc de moarte, spaima mare îi cuprinde, iar pe un țăran simplu l-am văzut veselindu-se.

Este mai înțelept, deci, un țăran care se mântuiește, decât împărații și filosofii care se osândesc.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 176)