Cu siguranță că dacă răutatea ar fi firească la oameni, cineva ar putea lesne să se apere, însă deoarece prin voința noastră devenim buni sau răi sau însemnați, ce îndreptățire ar putea să aducă părintele care a îngăduit ca cel mai iubit dintre toți, copilul său, să se pervertească și să devină rău? Ce răspuns ar putea să dea când n-a vrut să facă binele?

Nici un părinte n-ar putea să susțină aceasta, pentru că firea se găsește lângă el și continuu îl îndeamnă la bine. Deci, n-a putut? Nici aceasta nu se întâmplă. Deoarece faptul că-l ia de prunc și îl are sub stăpânirea lui, și îl ține mereu în casa lui, face ocrotirea lui ușoară și simplă.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur. Volumul III. Nunta, familia și problemele lor, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, pp. 268-269)