Aud deseori despre cum oamenii Bisericii, deci și cei doi Apostoli, sunt depășiți de istoria gândirii moderne. Obstinația unora de a dovedi faptul că gândirea creștină este incompletă și, uneori, inadaptată marii revoluții a gândirii moderne mă duce cu gândul la incapacitatea de a gândi limpede în temeiul istoric și al contextului. Pentru a duce un plus de argumentare asupra supleții gândirii celor doi, îngăduiți-mi un joc de scenariu al gândirii. Pornim de la ideea că Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt două dintre cele mai importante figuri ale creștinismului. Deși au avut personalități, experiențe și stiluri diferite, amândoi oferă lecții valoroase pentru leadershipul modern, aplicabile în organizații, comunități și viața personală.

Sfântul Petru dezvoltă, în acord cu orice manual modern, leadershipul bazat pe relații și responsabilitate. Petru a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Iisus. Impulsiv și uneori nesigur, el a învățat din propriile greșeli și a devenit un lider respectat al Bisericii primare. Lecții de leadership predate, parcă, veșniciei sunt legate de autenticitate și vulnerabilitate. Petru nu a fost perfect, și-a recunoscut slăbiciunile și a crescut prin ele. Acestei dintâi lecții se adaugă aceea a  responsabilității față de echipă. Vedem cum mereu și-a asumat rolul de a-i încuraja și organiza pe ceilalți apostoli. O a treia lecție este aceea a curajului în momente dificile. Vedem cum, după Rusalii, a vorbit deschis și cu fermitate despre credința sa. Ultima și cea mai de preț este aceea a omului care propune leadership prin exemplu – influența sa provenea mai ales din comportament și dedicare. Există o aplicabilitate modernă? Fără nici o îndoială.  Un lider eficient construiește încredere, își asumă greșelile și creează relații solide cu oamenii pe care îi conduce.

De la Sfântul Pavel ne rămâne leadershipul vizionar și transformator. Pavel a trecut printr-o schimbare radicală de viață, de la persecutor al creștinilor, la unul dintre cei mai mari misionari ai creștinismului. Lecțiile lui de leadership privesc ceea ce numim azi viziune strategică – a identificat oportunități de extindere a mesajului creștin către noi comunități și cultivarea unor diverse aspecte care privesc capacitate de adaptare – și-a ajustat modul de comunicare în funcție de publicul căruia i se adresa și de susținere a afirmațiilor fie în legea lui Israel, fie în cea romană. De la el au rămas lecțiile unui leadership bazat pe o perseverență echilibrată, dar îndârjită – a continuat misiunea în ciuda opoziției, dificultăților și persecuțiilor. Lui Pavel putem să-i reținem în profilul său de leadership și faptul că a încurajat dezvoltarea altor lideri – a format colaboratori și comunități capabile să funcționeze independent. În cazul său putem reține o aplicabilitate modernă? Sigur că da. Un lider performant inspiră schimbarea, comunică o viziune clară și investește în dezvoltarea viitorilor lideri.

Deși aveau temperamente și abordări diferite, Petru și Pavel au colaborat pentru același scop. Această complementaritate oferă o lecție importantă pentru organizațiile moderne. Petru este lider al relațiilor, încurajator al stabilități, constructor conector de comunități și un dinamic formator pe seama exemplului personal. Pavel este liderul viziunii, se bazează și dezvoltă inovația, încurajează extinderea și dezvoltarea comunității. Este ceea ce manualele de lidership numesc un bun comunicator strategic. Leadershipul modern are nevoie atât de capacitatea lui Petru de a consolida echipa, cât și de viziunea lui Pavel de a conduce schimbarea. Mai mult: Sfinții Petru și Pavel demonstrează că leadershipul autentic nu înseamnă perfecțiune, ci slujire, responsabilitate, curaj și capacitatea de a inspira oamenii. Petru ne învață puterea relațiilor și a caracterului, iar Pavel importanța viziunii și a perseverenței. Împreună, ei reprezintă un model echilibrat de leadership modern, bazat pe valori, dezvoltare personală și orientare către binele comunității.

Dincolo de aceste fundamente tehnice vreau să privim, totuși, către Sfinții Petru și Pavel și modul în care au influențat teologia leadershipului creștin. Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel oferă una dintre cele mai bogate perspective asupra leadershipului în tradiția creștină. Cei doi apostoli au avut personalități, vocații și stiluri, repet, foarte diferite, însă împreună ilustrează faptul că autoritatea în Biserică nu se întemeiază pe putere, ci pe slujire și fidelitate față de Hristos. Petru este prezentat în Evanghelii ca liderul cercului apostolic. El primește misiunea de a-i întări pe frații săi și de a păstori turma lui Hristos (Matei16, 18-19; Ioan 21, 15-17).

Caracteristici ale leadershipului lui Petru din punct de vedere al viziunii teologiei practice sunt responsabilitate pastorală – conduce prin grija față de comunitate, vulnerabilitate și convertire – după lepădarea de Iisus, devine un lider mai smerit și, în cele din urmă, unitate – rolul său este de a menține comuniunea între credincioși.  Din perspectiva teologiei leadershipului, Petru arată că adevărata autoritate se naște din întâlnirea cu harul și din capacitatea de a învăța din propriile eșecuri.

Pavel nu face parte dintre cei Doisprezece, dar devine cel mai mare misionar al Bisericii primare, poate și din aceea că pare liber față de designul educațional propus de Hristos în chip direct ucenicilor. Pavel dezvoltă comunități, formează lideri și adaptează mesajul Evangheliei la contexte culturale diferite. Caracteristici ale teologiei  leadershipului lui Pavel sunt viziune strategică – identifică noi teritorii pentru misiune, formarea altor lideri – Timotei, Tit și alții sunt exemple ale investiției sale în ucenici, curajul  profetic – confruntă probleme și conflicte atunci când adevărul Evangheliei este în joc și flexibilitatea pastorală – „m-am făcut tuturor toate” (1 Cor 9, 22). Pavel evidențiază dimensiunea transformatoare și misionară a leadershipului creștin.

 În ce privește complementaritatea dintre Petru și Pavel, putem spune că teologia leadershipului nu îi opune pe Petru și Pavel, ci îi vede ca modele complementare. Petru teologhisește despre stabilitate, păstorire, unitate și autoritatea instituțională. Pavel se bazează pe forța inovării în interiorul modelului creștin de misiune, e pedagogul extinderii și profilează autoritatea charismatică a liderului. Biserica are nevoie de ambele dimensiuni: de lideri care conservă identitatea comunității și de lideri care deschid drumuri noi.

Aduc ei lumină în ce privește principiile teologice pentru leadershipul contemporan? Din exemplul lor rezultă câteva principii fundamentale. Leadershipul este chemare, nu simplă funcție. Autoritatea se exercită prin slujire și caracterul este mai important decât poziția ierarhică. Liderul formează alți lideri. Unitatea și misiunea trebuie menținute împreună și reținem și ideea că succesul spiritual nu exclude suferința și sacrificiul. Petru și Pavel reprezintă două expresii ale aceluiași leadership creștin centrat pe Hristos. Petru ne învață fidelitatea și responsabilitatea pastorală, iar Pavel ne învață curajul misionar și puterea viziunii. Împreună, ei arată că liderul creștin autentic nu caută să fie stăpân peste ceilalți, ci slujitor al lui Dumnezeu și al comunității.

Fără a încerca să epatăm prin apologia modului lor de a propune cultura leadershipului, trebuie să reamintim specialiștilor în pedagogia domeniului că fără exemplul lor de lideri am fi nu doar mai săraci, ci și blocați în cultura liderului care nu propune Învierea ca orizont de împlinire. Liderului fără motivare nemuritoare. Cred că măcar din respect cultural, necunoscătorii Scripturii ar putea învăța de la cei doi construcția unei culturii de leadership fără egal în finalitate pământească. Ucenicia crescută, prin voia lui Dumnezeu, în Apostolie.