Desigur, între monahi sunt monahi şi monahi, ca şi între oameni. Sunt oameni sfinţi care au ajuns la mari măsuri. Sunt oameni despre care nici nu se poate vorbi tuturor fără a trezi neîncrederea că sunt legende - există astfel de oameni! Dar ei sunt puţini. Cu toate acestea, monahismul există, şi monahismul trebuie iubit în principiu, pentru că Biserica este în marea ei parte alcătuită astăzi din mireni, pierzând tradiţia monahală a Ortodoxiei. Căci, trebuie să o spunem, toate minţile luminate ale Ortodoxiei, toţi marii dascăli şi învăţători ai Bisericii au fost călugări.

Monahii nu mai stau astăzi departe, ca altădată, şi suntem în legătură, putem spune permanentă, cu ei, pentru că monahii, astăzi, iată, pot veni şi vorbi în adunări. Eu vă rog să vă păziţi mintea către un singur lucru: să nu judecaţi lucrurile din afară. Pentru că putem vedea şi auzi multe. Dar nu ne este de nici un folos dacă mergem în mănăstiri şi dacă suntem în legătură cu monahi pentru a judeca, în loc să avem folos. Vedeţi lucrurile bune care sunt de văzut. Lucrurile rele au fost şi vor mai fi. Au fost şi pe vremea marilor sfinţi, despre care noi spunem: „Vai, dacă ar fi fost altădată, pe când călugării erau sfinţi, şi noi am fi fost sfinţi". Să nu fim ca iudeii din Evanghelie, pe care îi mustră Hristos!

Să ştiţi că intrarea mirenilor în mănăstiri, care este oprită în rânduielile monahiceşti, rânduielile clasice ale Sfântului Antonie sau Pahomie, sau ale altor sfinţi, erau făcute nu pentru că monahii s-ar fi putut sminti din cauza mirenilor, ci invers, pentru a nu-i sminti pe mireni, care pot surprinde monahul într-un moment de ispită. Pentru că mireanul va în­ţelege din ceea ce vede doar ceea ce vede. Dar plânsul din chilie al monahului nu-l va vedea. Nimeni nu devine monah într-o lună, nici într-un an, nici în zece. De aceea nu pretindeţi tuturor monahilor să fie ca Antonie cel Mare.

Avem sfinţi - citim în Pateric - care la 80 de ani au putut cădea în curvie, pur şi simplu, după care s-au întors şi şi-au continuat viaţa. Putem vedea orice. Tu vii o dată la mănăstire şi vezi un monah care mănâncă îngheţată şi pleci acasă cu convingerea că monahii sunt nişte burtoşi care mănâncă îngheţată. „De, el ar fi trebuit să postească, să facă aşa şi-aşa..." - şi tu te duci acasă, îţi deschizi frigiderul, îţi scoţi cârnaţii, îţi scoţi prăjiturile, îţi scoţi sucul, îţi scoţi vinul, dai drumul la televizor, mănânci, şi ceea ce faci tu ţi se pare că este un lucru normal şi cuviincios, dar acel monah nu trebuie să mănânce îngheţată. Înţelegeţi? Tu vezi un monah care are un anume fel de pantofi, sau telefon de un anume fel, şi zici: „Iată, acest monah, ce fel de pantofi are sau ce fel de telefon are!" Dar tu între timp îţi porneşti Mercedes-ul şi mergi să-ţi vezi de treaba ta şi ţi se pare că ceea ce faci tu este un lucru normal şi admis pentru un creştin, dar ceea ce face acest monah este inadmisibil.

Iată de ce nu ne este de nici un folos să vedem astfel lucrurile. Ştiţi de ce? Pentru că vezi astăzi pe acest monah cu un telefon pe care i l-a adus un om ca tine de bogat şi i l-a dăruit. Acesta l-a primit, dar mâine o să-l vezi cu altul, pentru că acest monah i l-a dat cuiva care nu avea tele­fon, şi vei zice: „Acest monah îşi cumpără în fiecare zi alt telefon!" Dar la mănăstire vin mulţi oameni şi vin oameni diferiţi. Eu ştiu monahi care au primit Mercedes-uri sau Jeep-uri, care azi le-au primit şi au zis: „Ce să fac cu el? Ia-l tu!" - şi l-au dat altcuiva.

La mănăstire vin mulţi oameni. Acum nu prezentăm monahii ca pe îngeri care nu s-ar lipi de aceste lucruri. Sunt diferiţi oamenii, dar tu nu ai nici un folos să gândeşti astfel. Pentru că acest om, atunci când a venit în mănăstire, n-a venit pentru acest telefon, n-a venit pentru această maşină. El a venit lepădându-şi viaţa şi închinând-o Domnului. Nu ştii tremurul lui din vremea încercării, că a fost un an, că au fost trei, în care el aş­tepta această seară în care va depune făgăduinţele şi se va lepăda de lume.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 71-75)