Îmi aduc aminte că, odată, un monah de la Muntele Athos mi-a spus: „Athanasie, oamenilor cu mărinimie, care ne nevoim în viața duhovnicească, Hristos ne dăruiește și câteva bombonele, însă nu vrea să-ți dea numai aceste bombonele, ci întreaga cofetărie, dar nu vei rezista, Athanasie al meu, te vei topi, te vei topi...”.

S-a umplut sufletul meu de cuvintele monahului, s-au încărcat bateriile mele duhovnicești. Mă întrebam în sinea mea, pe drum, și-mi ziceam: „Oare oamenii care caută să găsească bucuria adevărată, unde o găsesc? În carnetul de depuneri, în slavă, în locurile de cinste?”. Pentru că toți oamenii vor bucurie, după bucurie însetează, dar o caută în locuri nepotrivite. Doresc bucuria, dar Îl neagă pe Cel Care o dăruiește.

Să ne amintim puțin cuvintele Domnului: „Dacă veți avea credință în voi cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință” (Matei 17, 20).

Știți cum este acest grăunte de muștar? Este dintre cele mai mici semințe. Ajunge, zice Domnul, ca să mutați și munții. Cât de fericit este omul când știe să îngenuncheze și să se roage și să zică: Doamne, Te rog, dă-mi acest grăunte de muștar, dă-mi această fărâmitură!

(Athanasios Katigas, Lacrimile pocăinței – Experiențele unui taximetrist. Întâmplări adevărate, Editura Doxologia, Iași, 2015, pp. 97-98)