O, tinere, iubeşti cele dezmierdate, ţi-ai legat ochii şi ai pus crucea la spate, rătăcit-ai calea ta, te îneci prin negură; iată, demonii la tine cască a lor gură. „Trei lucruri mi se par minunate, ba chiar patru, grăieşte Solomon, pe care nu le pot pricepe: calea vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă, mersul corăbiei în mijlocul mării, şi calea omului la o fecioară” (Pilde 30, 18-19).

Aşa este viaţa celor tineri, încât nici lui Solomon nu s-a arătat lesne cunoscută. Lui Solomon, cel care minunat s-a înţelepţit în tinereţile sale; „Umplutu-s-a ca un râu de înţelegere” (Isus Sirah 47,15), plin fiind de pilde şi de învăţături, iar în tălmăciri atât de iscusit, încât mulţimile s-au mirat de dânsul. Dar necunoscător se mărturiseşte pe sine când începe cuvântul despre tineri, grăind: „Calea bărbatului în tinereţile lui nu o ştiu”.

Mulţi tâlcuitori ai Scripturii arată că tinerii, în multe feluri îşi strică deprinderile cu patimi, iar ochii înţelegerii şi-i leagă cu zvăpăierea ca şi cu o pânză; în văile netocmirii, în toate laturile nevoilor, de multe ori şi în morţi fără vreme şi năprasnice se aruncă pe ei înşişi. Drept mare fericire au numai dorinţa de a umbla în voile inimii lor, lăsându-şi ochii cunoştinţei fără sfat, fără socoteală, dar însoţindu-se cu dragostea de sine cea nepotrivită. Cu unele ca acestea, ca de nişte vânturi sunt clătinaţi şi într-o parte şi în alta, fiind surpaţi în toate faptele lor. Un astfel de tânăr, sau cu prisosinţă le face pe cele nefolositoare, sau de cele trebuincioase se lipseşte, şi ajunge în mari primejdii; el însuşi nici nu este slobod cu adevărat, nici vesel nu este vreodată.

(Colecție coordonată de Ignatie Monahul, Povățuiri creștine pentru tineri, Editura Anastasia, București, 2001, p. 5)