Privind cu ochiul credinţei la negrăita fericire gătită pentru robii credincioşi ai lui Dumnezeu şi la tot atât de negrăitele munci care îi aşteaptă pe robii necredincioşi, sfinţii mucenici au călcat peste preacumplitele munci pe care le-a născocit împotriva lor răutatea cea turbată a chinuitorilor, şi prin nenumărate necazuri şi morţi, au sfărâmat sub picioarele lor moartea cea veşnică.

La muncile iadului au privit prin neîncetata aducere-aminte de ele sfinţii monahi - mucenicii de taină - şi prin această aducere-aminte au surpat gândurile şi visările ispititorului, care în culori vii, în chip ademenitor, zugrăvea închipuirii lor subţiate de pustie pierzătoarea patimă a dulceţii. Această armă poruncită de către Domnul care este aducerea-aminte de moarte şi de muncile cele veşnice a fost folosită - mai ales la începutul nevoinţei sale - de Cuviosul Antonie cel Mare. În timpul nopţii diavolul lua chip de preafrumoase femei şi, arătându-se lui Antonie sub această înfăţişare, se străduia să stârnească în el poftă păcătoasă. Însă Antonie punea împotriva visărilor diavoleşti închipuirea vie a focului gheenei, a viermelui neadormit şi a celorlalte grozăvii ale iadului, cu această armă stingând focul patimii dulceţii şi destrămând priveliştile amăgitoare.

Suntem biruiţi de patimile noastre doar pentru că uităm de pedepsele care urmează după ele, doar pentru că nu am cercetat cu mintea chinurile din iad.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 89-90)