- Părinte, în Paraclisul Maicii Domnului, la un oarecare stih, pentru ce se spune: „Mute să fie buzele păgânilor care nu se închină cinstitei Icoanei tale”?

- Atunci când cineva nu are evlavie şi sărută icoanele, buzele lui nu sunt mute? Iar când cel evlavios le sărută, buzele lui nu sunt vorbitoare? Sunt unii care, atunci când se închină la icoane, nici nu ating buzele de icoană. Alţii le ating numai puţin de icoană atunci când le sărută. Iată, aşa. Ați auzit ceva?

- Nu.

- Ei, atunci buzele sunt „mute”. În timp ce atunci când cel evlavios sărută icoana şi sărutul se aude, buzele lui sunt „vorbitoare”. Atunci când se spune că sunt „mute”, nu înseamnă că le blesteamă, ci, simplu, acele buze sunt mute, iar celelalte sunt vorbitoare. Când privim sfintele icoane, inima noastră trebuie să îşi reverse dragostea sa față de Dumnezeu şi față de Sfinţi, să cădem, să ne închinăm şi să le sărutăm cu multă evlavie. Să fi văzut pe un bătrânel evlavios la Mănăstirea Filoteu, bătrânul Sava, cu câtă evlavie, cu câtă dragoste săruta icoana Maicii Domnului - Dulcea Sărutare! La această icoană a Maicii Domnului s-a făcut o umflătură, deoarece părinţii o sărutau în acelaşi loc.

Icoana care se pictează cu evlavie absoarbe de la pictorul evlavios harul lui Dumnezeu şi transmite oamenilor mângâiere veşnică. Pictorul se pictează, se transpune în icoana pe care o face. De aceea starea lui sufletească are o mare însemnătate. Părintele Tihon îmi spunea: Eu, fiule, atunci când pictez epitafe, cânt: Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând.... Cânta şi plângea mereu, iar lacrimile lui cădeau pe icoană. O astfel de icoană face o predică veşnică în lume. Icoanele predică şi predică veacuri de-a rândul. Un om îndurerat aruncă o privire către icoana lui Hristos sau a Maicii Domnului şi primeşte mângâiere.

Toată temelia este evlavia. Vezi, unul numai se sprijină de peretele unde a fost pusă o icoană şi primeşte har, iar altul poate să aibă cea mai bună icoană, dar nu se foloseşte, deoarece nu are evlavie. Sau cineva poate fi ajutat de o cruce simplă, iar altul să nu se folosească nici chiar de Cinstitul Lemn atunci când nu are evlavie.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. II Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 158-159)