Criza, mare sau mică, continuă. În lume domnește deznădejdea. Deznădejdea înseamnă pierderea completă a oricărei nădejdi. Să nu vrei să te ridici, să te înalți, să fii ținut de undeva, să fii prins, să fii înverșunat să nu te ridici deasupra cu nădejde, biruitor. Deznădejdea cea rea obosește, slăbește, întunecă, te nimicește. Deznădejdea te conduce la un întuneric fără ieșire. Poverile sunt greu de ridicat, aripile, tăiate, greșelile multe. Tinerii sunt fără lucru și bătrânii în multă nesiguranță. Agonie și neliniște acoperă inimile îndurerate. Deznădejdea îi duce pe unii pe marginile pierzaniei, la pierderea evlaviei, la depresie, la sinucidere chiar.

Economiștii caută să găsească pricina crizei. Băncile câștigă venituri fabuloase de pe urma ei. Credincioșii cu simplitate sau curiozitate adresează adeseori multe „de ce”-uri lui Dumnezeu. De ce a îngăduit asta? De ce o prelungește? Ce așteaptă? De ce ne dă pradă nenorocirii, de ce ne încearcă atât de mult? Caută cu oarecare nădejde un răspuns de la Proniatorul a toate, Dumnezeu. Nu se înțelege cu ușurință dumnezeiasca pedagogie.

Nu erau numai dările sociale exagerate, ci și decadența morală. Măcar de-ar înmuia criza împietrirea inimii noastre, tendința spre fărădelege și înfricoșătoarea nefrică de Dumnezeu. Este necesar să îndreptăm necredința și mândria care naște toate bolile. Pocăința și nădejdea sunt două surori bune.

Răspunzători sunt în egală măsură conducătorii și cei conduși de ei. Cu atâtea plocoane pe care le dăm și le primim, cu atâta fugă de impozite, cu atâtea indiferente călcări de lege. Nu știm exact cât va mai dura criza. Este nevoie de simplitate, de smerenie, de înfrânare, cumpătare. Să ne revedem relațiile noastre cu Dumnezeul nostru, cu aproapele și cu noi înșine. Să luăm aminte la istoria noastră, la trecutul sfânt pe care l-am avut, la credința noastră, la educația noastră, patria noastră. Ne deranjează tot ceea ce este creștin, ortodoxia devine un creștinism sincretic, se desființează ziua de odihnă de Duminica, televiziunea este plină de vorbe murdare, obscenitatea este prezentă pretutindeni la televizor, în cărți. Au crescut avorturile, adulterele, divorțurile, hoțiile. Bogătanii sunt fără scrupule, înșelători, pederaști, lacomi care trăiesc în dezmăț. Neoameni, mitocani, duri, iubitori de slavă, iubitori de arginți.

Dezorientați, adorăm pe cele de necinste. Străinii ne-au rușinat. Este consecința necredinței în Dumnezeu a părinților noștri. Nădejdea nu s-a stins totuși. Excepțiile luminoase există și ne dau o nădejde plină de bucurie. Deznădejdea nu este pentru noi. Cu aceste gânduri vă salut așteptând Sfânta sărbătoare a Crăciunului. Nădejdea ca o rază de aur să lumineze întunericul.

Monahul Moise Aghioritul