Cred că le este cunoscută la toţi pilda cea din Pateric cu fratele care cădea în păcatul desfrânării în toate zilele şi iarăşi în toate zilele îmblânzea pe Domnul prin pocăinţa lui cea cu multe lacrimi şi rugăciuni. Se pocăia şi iarăşi cădea în noroiul păcatului. Însă nu se deznădăjduia de mântuire niciodată. Deşi se arăta mincinos întru făgăduinţa lui, dar Preamilostivul Dumnezeu nu se întorcea de către el, ci răbda fărădelegea fratelui şi aştepta întoarcerea lui. Şi această cădere a fratelui însoţită de mustrare a urmat vreme de 10 ani de zile şi mai mult. Desigur că  vrăşmaşul mântuirii s-ar fi bucurat să-l vadă pe frate că vine la deznădăjduire după atâtea căderi şi după atâtea făgăduinţe mincinoase. Se aştepta de asemenea, pizmaşul să vadă că şi Domnul se mânie şi nu-l mai primeşte pe cel care îşi calcă mereu făgăduinţa şi nu se îndreaptă. Însă cu părere de rău vede că nici fratele nu se dez-nadăjduieşte de mântuire şi nici Milostivul Dumnezeu nu se mânie, ci îl primeşte în toate zilele când se pocăieşte.

(Sfântul Ioan Iacob Românul - Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, Bucureşti, 2004, p.261)