Au dreptul părinţii să atenţioneze naşul dacă întâlnirile acestuia cu finul sunt prea rare?

Aceasta depinde de fiecare situaţie în parte. Dacă este vorba de o imposibilitate obiectivă, legată de distanţa dintre naș şi fin, de greutăţile profesionale ale unora dintre adulţi sau de alte motive, naşul ar trebui mai degrabă să fie rugat să facă rugăciuni pentru finul său. Dacă acesta este, într-adevăr, un om foarte ocupat (...), atunci, indiferent de insistenţa părinţilor, el nu se va putea întâlni mai des cu finul.

Dar dacă naşul este doar comod şi se leneveşte în a-şi respecta obligaţiile faţă de fin, atunci cel care are autoritate duhovnicească în faţa lui ar trebui să-i amintească faptul că e păcat să nu porţi grijă de fin şi că pentru aceasta va fi tras la răspundere în faţa dreptului Judecător. Biserica spune că fiecare dintre noi va fi întrebat de finii pentru care a mărturisit dreapta credinţa la Taina Botezului şi şi-a asumat responsabilitatea ajutării părinţilor în creşterea finilor.

Dar altfel e atunci când naşa nu a fost lăsată să comunice cu copilul, ea neputând fi atunci considerată vinovată de îndepărtarea acestuia de Biserică. Condamnabilă este şi naşa care, botezând pe cineva dintr-o familie neîmbisericită, nu şi-a dat silinţa să întreprindă ceva pentru a face ceea ce nu au făcut părinţii copilului, în puţina lor credinţă.

(Preotul Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 186)