Naşterea de copii mulţi este mai mult o chestiune de jertfă şi mai puţin de mijloace materiale.

Stareţul considera că familiile cu mulţi copii sunt foarte binecuvântate de Dumnezeu. Şi a adus de față următorul fapt: Un oarecare soț cu mulţi copii a murit cam de tânăr. Toți care l-au cunoscut au spus că era foarte aspru şi-şi chinuia femeia şi copiii. Însă, cu puţin timp înainte de a muri, a venit la pocăinţă, a cerut iertare de la familia sa, s-a mărturisit şi a plecat pregătit. Şi Stareţul a comentat: „Dumnezeu, răsplătind ascultarea omului acestuia în problema naşterii de prunci mulţi, l-a mântuit şi pe el şi i-a scăpat şi familia de comportamentul său grosolan”.

O familie, dintre fiii lui duhovniceşti, cu trei copii se împotrivea de flecare dată când Stareţul punea problema dobândirii celui de-al patrulea copil. Printre îndreptăţirile sale neraţionale, pe soţ îl preocupa intens eventuala mutare a sa, ca funcţionar de stat, din zona Atenei, fapt ce ar fi avut consecinţe asupra familiei sale.

Părintele Epifanie, ca întotdeauna, printre alte reţete tămăduitoare, a spus: „Să le lăsăm, fiule, pe toate, prin rugăciune, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ca să avem rezultate pozitive”. Dragostea lui Dumnezeu a hărăzit perechii acesteia al patrulea copil şi soţului post nemutabil. A rămas mulţi ani funcţionar în zona Atenei şi numai când au crescut copiii destul, a apărut mutarea sa, dar pentru un scurt interval de timp.

La botezul celui de al doilea copil al unei familii dintre fiii lui duhovniceşti, a accentuat: „Naşterea de mulţi copii este mărturisire şi mucenicie. Mărturisire deoarece creştinul cu mulţi copii in fiecare zi mărturiseşte credinţa, căci împlineşte porunca lui Dumnezeu referitoare la naşterea de copii. Mucenicie, deoarece continuu suferă batjocurile şi ironiile acestei lumi, dar şi deoarece se consumă necurmat în grijile familiale”. 

La întrebarea unui oarecare dacă este bine să ajute economic o familie cu mulţi copii, fără să aibă cunoştinţă de situaţia adevărată a ei şi dacă va cheltui cu prudenţă ajutorul ce i-l va oferi, Stareţul a spus: „Fiule, este cu mulţi copii şi are neapărată nevoie. Dă-i fără să cercetezi prea mult. Cine face azi atâţia copii? Cei căsătoriţi nu trebuie să evite zămislirea, cum nu trebuie nici să recurgă la programarea copiilor. Să se lase cu încredere în mâinile lui Dumnezeu şi să considere venirea fiecărui copil un mare dar dumnezeiesc. Copiii nu sunt cozonaci să-i comandăm la brutărie când vrem şi cum vrem. Nu trebuie să ne scape nici o clipă faptul că omul, născând copii, se face împreună Creator cu Dumnezeu.”

(Pr. Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 152-153)