Ordodoxia noastră sărbătorește nașterea Preasfintei Fecioare Maria în fiecare an la 8 septembrie. După nouă luni de bucurie crescândă, sfânta și dreapta Ana a născut pe Fiica cea Preacurată și binecuvântată, pe Preasfânta Fecioara Maria, pe începătoarea și mijlocitoarea mântuirii oamenilor. Nașterea Ei a umplut de bucurie pe părinții Săi, Ioachim și Ana, cerul și pământul și pe toată lumea din toate vremurile.

Nașterea Preasfintei Fecioarei Maria a fost o zi de mare sărbătoare, de mare cinste și de mare bucurie pentru viitor. Lumea din cele patru laturi ale pământului, ce zăcea în întuneric și în umbra morții, așteptând venirea Răscumpărătorului Mesia-Hristos, se simțea tresărind de o bucurie tainică la nașterea Sfintei Fecioare. Mulțimea îngerilor din ceruri văzând strălucitele frumuseți ale sufletului Preasfintei Fecioare, privind Darurile cele atât de mari cu care Dumnezeu a înzestrat și a împodobit pe Prunca nou-născută, plini de mari bucurii și mirare, strigau unii către alții: „Cine este această (Pruncă) minunată, care apare în calea vieții omenești, înzestrată cu atâtea minunate și îmbelșugate Daruri? Cine este Aceasta ce strălucește ca zorile, frumoasă și plăcută ca luna, aleasă și luminoasă ca soarele, și ca oastea de război, puternică, înfricoșătoare, așezată în linie de bătaie (Cânt. Cântărilor 6, 9-10) căreia nimeni nu-i poate sta împotrivă? Aceasta este Fecioara prezisă de Dumnezeu că va sfărâma capul șarpelui-diavol, proorocită de Profeți că va naște pe Emanuel, Care prin activitatea Sa Mesianică, crucificarea, sacrificiul și proslăvirea Sa, va zdrobi puterile iadului și va elibera pe toți credincioșii din blestem. Aceasta este împărăteasa cerului și a pământului, bucuria îngerilor și mângâierea oamenilor”.

Cât de fericită și slăvită este perechea Sfântă a drepților soți Ioachim și Ana, care s-au învrednicit a zămisli și naște o Fiică așa de curată, aleasă și desăvârșită, pe Preasfânta Fecioara Maria, din care S-a născut Iisus, ce se zice Hristos (Mt. 1, 16).

În cetatea Sfântă a Ierusalimului se sărbătorea anual ziua Sfințirii Templului lui Solomon, mai târziu a lui Zorobabel, care priveau în viitor pe Mesia, plinirea Legii și a Proorocilor. La ziua nașterii Maicii Domnului, Biserica ne cheamă a sărbători și a cinsti un Templu mult mai măreț, mai minunat și mai Dumnezeiesc, un Templu nefăcut de mâini omenești, în care: "Cuvântul lui Dumnezeu se va face Trup, se va sălășlui întru noi și va locui cu noi".

Născându-se Sfânta Fecioară Maria, tatăl Ei, Sfântul și Dreptul Ioachim, a dus lui Dumnezeu mari daruri la Templul Sfânt din Ierusalim. Atunci s-a binecuvântat el de Arhiereu, de preoți și de tot poporul, fiindcă s-a învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu. De la Templu venind acasă în Nazaret, dreptul Ioachim a făcut un ospăț mare în casa sa, și toți se veseleau și lăudau pe Dumnezeu.

Odată cu nașterea Preasfintei Fecioare, lumea s-a umplut de bucurie în nădejdea eliberării sale din sclavia păcatului, din tirania Satanei și din osânda iadului. În ziua aceasta a nașterii Preasfintei Fecioare, Diavolul simțea apropiindu-se prezicerea pedepsei Dumnezeiești asupra lui: „Vrăjmășie voi pune între tine (diavole) și între femeie (Fecioara Maică), aceasta va zdrobi capul tău...” (Facere 3, 15; comp. Ioan 3,14-17).

Nașterea Preacuratei Fecioarei este, pentru Satana și pentru oștirea lui infernală, un izvor de groază și frică cumplită. Prunca aceasta Sfântă chiar din leagăn este o înfricoșare cumplită diavolilor ca o armată puternică, rânduită în linie de bătaie, cum adeverește și înțeleptul Solomon; este bucuria întregului Univers.

Noi toți oamenii pamântului începem viața noastră cu țipăt chiar din clipa nașterii noastre, începem viața noastră cu lacrimi, prevestim calea vieții presărată cu dureri și nevoi; iar sfârșitul tuturor vorbirilor noastre lumești, se termină cu o amară și cumplită moarte. Aici în lumea aceasta, plină de amăgiri și curse satanice, numai Preasfânta Fecioară, luminată cu Darul proniei Dumnezeiești, face începătura viții cu bucurie, fiind începătura a toată bucuria, precum adeverește și Sfânta Biserică, cântând: „Nașterea Ta Născătoare de Dumnezeu bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare, și stricând moartea a dăruit nouă viață veșnică” (Ceaslov).

Preasfânta Fecioară în toată calea vieții Sale povestește măririle cu care a Înălțat-o Dumnezeu: „Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic..."; iar sfârșitul vieții Ei pământești este o strălucită mutare la viață, sus în slava cerului, împodobită cu soarele, încununată cu stelele, ca o împărăteasă a îngerilor și a lumii: „Semn mare s-a arătat în cer: O Femeie îmbrăcată cu soarele, luna era sub picioarele Ei, și pe capul Ei purta cunună din douăsprezece stele...” (Apc. 12).

O, Preasfântă pururea Fecioară, ajută-ne nouă, păcătoșilor, aici jos să lăudăm preasfântă nașterea și viețuirea Ta; iar în viața viitoare să ne bucurăm pururea, privind mărirea Ta cea strălucită și preaproslăvită, de care te bucuri etern înaintea Scaunului Dumnezeirii.

(Protos. Nicodim Măndiță, Viața Maicii Domnului, Editura Agapis București, p.17-20)